Amintiri despre viitor: pietonala de pe 1 Decembrie, funcțională de două săptămâni, va fi votată abia în 22 august în CLM

Foto: Arhiva

O mostră a modului în care echipa de conducere a Primăriei Arad își bate joc de cetățeni și reguli este celebra pietonală de pe strada 1 Decembrie. Ne amintim cum Primăria anunța cu fast că pe strada respectivă au fost montate mii de becuri LED și că arădenii vor avea parte de o pietonală, în fiecare week-end, care pe câteva zeci de metri își dorea să rivalizeze cu străzi similare aspectuoase și impresionante din orașele vecine. Mai precis, pietonala de la Arad ocupă sub un procent din totalul spațiilor similare din Timișoara, dinspre Piața Unirii spre Corso, în fața Catedralei Mitropolitane. Pietonala a fost deja pusă în operă iar arădenii au avut ocazia să observe cum câteva mese stinghere au fost amplasate de vineri până duminică seara pe carosabil iar un grup compact de cetățeni cu tricouri albe și însemnele PNL încerca să arate trecătorilor cui se datorează măreața realizare edilitară.
Surpriza vine de abia acum: deși pietonala de pe 1 Decembrie a fost deja inaugurată, acest proiect va fi supus votului consilierilor locali abia peste o săptămână. Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de CLM din 22 august figurează un proiect de hotărâre privind aprobarea unor măsuri pentru transformarea, experimental, a străzii 1 Decembrie 1918, din municipiul Arad, în zonă pietonală. Consilierii vor vota în 22 decembrie ca măsura să se aplice din… 1 august până în 30 octombrie, în fiecare week-end. Adică, ei vor fi puși în situația de a aproba ceva ce deja este implementat, se vede, fără aprobare, de peste două săptămâni. Altfel spus, decizia PNL Arad a anticipat hotărârea așteptată a CLM cu mai bine de trei săptămâni.
Arădenii care au avut curiozitatea să treacă pe strada 1 Decembrie în week-end-urile lunii august au putut constata cât de „fericită” a fost ideea. Cei care au văzut ce înseamnă străzi pietonale și atmosferă de vară autentică în Timișoara, Oradea sau, de ce nu, la Gyula, în Ungaria, pot de asemenea să tragă singuri concluziile privind modul în care autoritățile pot să împlinească dorința cetățenilor de a simți și ei aer de vacanță autentică în orașul lor, așa cum se întâmplă în alte orașe nu foarte depărtate de Arad. Cât despre mașina de vot din CLM Arad, ea va avea din nou misiunea de a „acoperi” o manevră electorală deja aplicată, fără aprobarea prealabilă a consiliului local dar cu largul sprijin de imagine și propagandistic al PNL Arad.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here