Legea e pentru fraieri: deputatul Tripa arată cum directorul Agud acceptă chermeze în zone cu pestă porcină

Deputatul social-democrat semnalează un lucru extrem de periculos: în plină criză a pestei porcine, cei de la PNL organizează serbări câmpenești, contrar prevederilor legale, în localități afectate de acest virus. Este și cazul Praznicului de Pită Nouă de la Pecica, organizat de Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean și Primărie, deși în oraș a fost semnalată existența pestei porcine. „Cei de la PNL dau din nou dovadă de inconștiență și ne arată că nu sunt interesați de problemele cetățenilor, ci doar de continua campanie electorală derulată pe bani publici, așa cum sunt și aceste serbări câmpenești, finanțate de CJA. Cu riscul extinderii pestei porcine în tot județul, în inconștiența lor, cei de la PNL organizează o manifestare cu mii de oameni la Pecica, unde a fost semnalată existența virusului pestei porcine. Este incredibil până unde pot merge acești politruci, care sunt în stare să calce pe cadavre, pentru a-și atinge obiectivele electorale. Nu contează că virusul se poate transmite și în alte localități, de unde vor veni cu siguranță vizitatori la Praznicul de Pită Nouă de la Pecica, nu contează că mii de arădeni ar putea rămâne fără animalele din gospodărie, important e să-și facă ei chermezele electorale finanțate cu banii acelorași cetățeni pe care-i batjocoresc. Sunt convins că cei de la PNL vor interpreta această intervenție ca fiind împotriva unei sărbători a orașului Pecica, ceea ce este profund fals. Pecicanii merită o astfel de sărbătoare, dar din păcate condițiile actuale impun unele măsuri extreme, pentru a preîntâmpina o agravare a situației în ceea ce privește pesta porcină. În 2-3 săptămâni, Pecica ar putea scăpa de virusul pestei porcine, dacă se iau măsurile necesare și nu se acționează iresponsabil, astfel că se vor putea organiza și eventimentele mult așteptate de pecicani”, a declarat Florin Tripa. Deputatul social-democrat spune că nu același lucru s-a întâmplat la Felnac. „La Felnac, de exemplu, o altă localitate afectată de pesta porcină, primarul Ioan Malița a anulat Zilele Comunei, pentru că legea interzice manifestări de acest gen, în condițiile date, ba mai mult chiar cei de la Direcția Sanitar Veterinară au transmis o adresă în care scrie negru pe alb că nu se poate autoriza un astfel de eveniment. În schimb, la Pecica, Direcția Sanitar Veterinară nu ia nici o măsură, ba mai și aflăm de la directorul Viorel Agud, care e extrem de senin, că nu i s-a solicitat un aviz de la Primăria Pecica. Înțelegem faptul că domnul Agud, instalat de PNL în funcția de director, trebuie să-și servească șefii de partid, dar e inadmisibil să acționeze în detrimentul arădenilor, riscând prin favorurile făcute celor care l-au numit să infesteze tot județul cu pestă porcină. Îl somez public pe domnul Agud să ia toate măsurile legale care se impun, pentru a stopa extinderea pestei porcine, iar dacă nu mai are chef de muncă și nu-și face datoria, fiind la câteva luni distanță de pensionare, să lase locul celor care vor să muncească în interesul arădenilor. De asemenea, solicit doamnei prefect să ia măsuri, alături de autoritățile competente, ca legea să fie respectată, iar evenimentele de acest gen să fie interzise în localitățile afectate de pesta porcină“, a declarat deputatul PSD Florin Tripa.

Comentarii

comentarii

1 COMMENT

  1. Ca răspuns la acuzațiile nefondate apărute în presă, lansate de anumite persoane care își fac campanie pe seama situației delicate existente la nivelul județului Arad, vreau să clarific faptul că în orașul Pecica există o singură SUSPICIUNE de pestă porcină africană și rezultatul analizei NU A FOST PRIMIT ÎNCĂ!
    Așadar, pe raza unității administrativ-teritoriale NU AVEM confirmarea existenței unui focar de infecție!
    Din câte se știe, de peste 50 de ani, în preajma Adormirii Maicii Domnului, pecicanii sărbătoresc rodul muncii unui an întreg și preoții sfințesc pâinea cea nouă în cadrul unui eveniment ce durează trei zile.
    La fel o să facem și în acest an, ducând mai departe tradițiile strămoșești, sărbătorind vineri, sâmbătă și duminică Praznicul de Pită Nouă.
    Asigurăm toți cetățenii și musafirii că, la fel ca la edițiile precedente, evenimentul se desfășoară cu respectarea tuturor normelor sanitar-veterinare și a legislației în vigoare.
    Pe lângă aceasta, respectăm toate recomandările primite de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × two =