Marius Sulincean: Salariile angajaților din Consiliul Județean Arad ar fi trebuit majorate în urmă cu un an

Marius Sulincean, liderul grupului PSD din Consiliul Judeţean. Spune că majorarea salariilor angajaţilor CJA reprezintă un act de reparaţie morală, conform cu legea salarizării unitare. „Nu este deloc bizar că în prag de campanie electorală, liberalii decid dintr-o dată să dea curs unei iniţiative a PSD Arad, de mărire a salariilor angajaţilor CJA”, a declarat Marius Sulincean. Liderul grupului PSD din Consiliul Judeţean a spus că era normal ca acest lucru să se întâmple cu un an de zile în urmă, când consilierii județeni ai grupului social-democrat au formulat un amendament în acest sens, pentru a aduce funcţionarii CJA la nivelul de salarizare prevăzut de legea salarizării unitare, iniţiativă legislativă social-democrată votată în Parlamentul României. „În tot acest timp, PNL a umblat cu cioara vopsită, înjurând Guvernul şi venind cu argumente subţiri, neviabile, adică s-a opus acestei creşteri salariale. Am spus-o de nenumărate ori, oportunismul, făţărnicia şi tactica de dezinformare a liberalilor sunt principalele lor arme politice. Pentru ei nu contează parteneriatul cu cetăţenii, nevoile lor ci interesele propagandistice de partid. E trist că munca şi interesul lor se limitează la 2 luni o dată la 4 ani, în buza unui scrutin electoral.
Până la urmă însă trebuie să vedem jumătatea plină a paharului, faptul că funcţionarilor oneşti şi muncitori din CJA le-a fost aplicată, chiar dacă tardiv, o reparaţie morală. Pentru noi „mai mulţi bani în buzunarele românilor” nu reprezintă un slogan ci un obiectiv de zi cu zi !” a declarat Marius Sulincean, liderul grupului PSD din Consiliul Judeţean.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 × 3 =