Atenție arădeni: în tomberoanele voastre nu caută boschetarii, ci angajații RETIM

Foto: Arhiva

Scandalul cu RETIM s-a mutat în comuna Vladimirescu. Pentru a da o lecție conducerii comunei, care a cerut rezilierea contractului, RETIM a plecat în control alături de reprezentanți ADISIGD. Așa că, au căutat în tomberoane și au constatat că localnicii aruncă frunze în pubele.
Așa că, arădenii pot să-și pună în vitrinele din sufragerie frunzele, crengile, iarba dar și resturile provenite din construcții, aparatura electrocasnică sau chiar haine sau pantofi uzați. Mai mult, RETIM este nemulțumit că arădenii produc prea mult gunoi. Așa că, „în cazul în care RETIM constată nerespectarea regulilor de colectare separată sau depozitarea altor deșeuri decât cele menajere, în recipientele de colectare sau în proximitatea acestora, societatea este nevoită să refuze colectarea recipientelor cu conținut necorespunzător, urmând ca cetățenii să se asigure de respectarea regulilor de depozitare până la următoarea colectare programată”, se arată într-un comunicat de presă emis de RETIM. Adică, să priceapă toți arădenii: RETIM vă caută în pubele și dacă nu le place ce găsesc, vă lasă cu gunoiul în fața ușii.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 × two =