Bodrog este cel mai vechi lăcaş de cult mănăstiresc din România

Bodrog este cel mai vechi lăcaş de cult mănăstiresc din România

Prigoana comuniştilor a lovit din plin Mănăstirea Bodrog din judeţul Arad: după anul 1948, lăcaşul de cult a rămas fără terenuri agricole, iar mulţi călugări au ajuns în închisori. În 1959, mănăstirea a devenit sediul CAP din comună.

Istoria, legendele şi credinţa sunt principalele atracţii ale Mănăstirii Hodoş-Bodrog. Este situată la numai câţiva kilometri de Arad și este cea mai veche din România. A scăpat de tătari, de turci, de tunurile generalului Bucov, dar n-a scăpat de comunişti, care au transformat-o în CAP. Aici preoţii au slujit fără întrerupere. Turiştii străini sunt atraşi de mănăstire şi vin la Bodrog chiar dacă aparţin altor confesiuni decât cea ortodoxă. Ei sunt de-a dreptul fermecaţi de frumuseţea locului desprins ca dintr-un basm. Cei care au trecut o dată pe la Bodrog revin mereu şi spun că mănăstirea de lângă Mureş este un adevărat colţ de rai.

Inima şi mormântul călugărului Metodie

Pentru turistul care vine la Bodrog, situaţia şochează încă de la început. Aici se împleteşte istoria cu modernul: o parcare frumos amenajată, flori, curăţenie, dar şi legende vechi. Cum intră în curtea mănăstirii, apar un sicriu din piatră şi o inimă uriaşă amplasată chiar pe zidul bisericii. Legenda spune că, cu mult timp în urmă, unul dintre călugării mănăstirii, Metodie, a fost căutat de către mama sa, o femeie bătrână şi bolnavă care nu a fost de acord cu drumul în viaţă ales de fiul său. Metodie nu a vrut să stea de vorbă cu ea. Supărată, bătrâna şi-a blestemat fiul călugăr chiar în poarta aşezământului monahal ca atunci când va muri să nu-l primească pământul, aşa cum nici el nu şi-a primit mama. Întâmplarea a fost dată uitării şi, după ani, călugărul Metodie a murit. A fost înmormântat creştineşte, dar pământul nu i-a primit trupul, iar sicriul său a ieşit pur şi simplu din pământ. Au fost zadarnice eforturile celor din mănăstire de a săpa gropi mai mari, căci trupul lui Metodie nu era primit. Atunci, pentru ca adormitul să-şi găsească odihna veşnică, stareţul mănăstirii a luat hotărârea construirii unui mormânt din piatră la suprafaţa pământului. Pe zidul mănăstirii se află o inimă mare, tot din piatră, care reprezintă inima împietrită a călugărului. Credincioşii spun că, după rugăciuni îndelungate, dacă stau şi ascultă cu urechea lipită de inima din piatră, aud bătăile inimii lui Metodie.

Icoana făcătoare de minuni, găsită de taur

O altă legendă vorbeşte despre modul în care a fost construită mănăstirea chiar în apropierea Mureşului, într-o zonă extrem de bogată în vegetaţie. Legenda vorbeşte despre un taur uriaş care a descoperit cu coarnele, dintr-o movilă de pământ, o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul Isus. Pe locul unde taurul a găsit icoana a fost ridicată de credincioşi o bisericuţă, în care a fost instalată icoana. Acesta este considerat a fi începutul mănăstirii. Numele de Hodoş provine de la slavul „hudus”, care înseamnă sărbătoresc, maiestuos. Legenda spune însă că Hodoş ar fi fost numele taurului de care se leagă începutul mănăstirii. Numele de Bodrog vrea să desemneze poziţionarea aşezământului monahal între ape, între satele Bodrogul Vechi şi Bodrogul Nou. Coarnele taurului se găsesc şi astăzi în interiorul mănăstirii.

Prima menţiune documentară a Mănăstirii Hodoş-Bodrog apare într-o diplomă emisă de Regele Bela al III-lea, de la 1177, prin care sunt atestate proprietăţile mănăstirii precum şi vecinii acesteia. Dar vechimea mănăstirii este mult mai mare, deoarece se spune că aici ar fi sălăşuit, pe vremea ducelui Ahtum, la începutul secolului al XI-lea, călugări greci de rit răsăritean.

Mănăstirea Bodrog a suferit însă transformări de-a lungul istoriei. Au trecut tătarii, au venit turcii, însă credinţa oamenilor din zonă a mare şi de fiecare dată biserica mănăstirii a fost scăpat ca prin minune. Poate paradoxal, stăpânirea otomană a permis, în anumite limite, funcţionarea întregii ierarhii ortodoxe, precum şi a mănăstirilor, în grija cărora au trecut şi o serie de probleme civile. În secolul XVII, mănăstirea a fost ocupată în mai multe rânduri de turci, dar a beneficiat şi de protecţia principelui austriac Eugeniu de Savoia. În secolul XVII, după ce turcii au fost alungaţi şi a început stăpânirea habsburgică, lăcaşul de cult a beneficiat de rezultatul negocierilor purtate la Viena de episcopul Isaia Diacovici, la 1690, aşa-zisele „Privilegii ilirice”, care au asigurat o oarecare autonomie Bisericii Ortodoxe din Banat şi au permis existenţa mănăstirilor ortodoxe. În 1777, după mai multe jalbe, Maria Tereza a aprobat funcţionarea mănăstirii, dar a limitat numărul de monahi la 12. Iosif al II-lea, care a vizitat aşezământul monahal înainte de a ajunge împărat, a dispus în 1784 o nouă verificare a mănăstirii.

Priceperea stareţului de atunci, Teodosie Ioanovici, care nu a făcut cunoscute cifrele reale privind mănăstirea a făcut ca totul să treacă cu bine. După 1918, problemele par a ocoli aşezământul de la Bodrog. Însă, după 1948, mănăstirea a trecut din nou prin clipe delicate: și-a pierdut dreptul de a menţine şcoala orfelinat, a rămas fără terenurile agricole şi mulţi călugări au ajuns în închisorile comuniste. În 1959, la Bodrog au fost doar trei călugări infirmi şi un preot pensionar, iar mănăstirea a devenit sediul CAP-ului din comună. În 1962, episcop al Aradului a ajuns Teoctist Arăpaşu, care a reuşit să scoată CAP-ul din mănăstire şi să învioreze viaţa duhovnicească. Credincioșii au continuat să vină la mănăstire, chiar dacă accesul a fost destul de greu. Ei urcau în tren în Stația CFR Arad, iar trenurile erau pline de navetiști și au avut ore de plecare la ore care nu au avut nimic în comun cu slujbele bisericești. Și așa, zeci de oameni au venit la Bodrog, iar după ce au coborât din tren, au mers pe jos patru kilometri. După 1990, așezământul monahal s-a dezvoltat și a crescut și numărul viețuitorilor care au ales calea credinței. Lăcașul de cult și-a renovat clădirile, au fost construite altele noi și acum are o grădină de legume, zeci de stupi cu albine, dar şi teren agricol pe care-l lucrează. Credincioșii au venit în continuare la Bodrog, iar numele mănăstirii a ajuns să fie cunoscut și în străinătate.