17.7 C
Arad, Romania
Monday, March 18, 2019

România, locul 3 în lume la viteza de conectare la Internet

Comisia pentru Cultură și Educație din Parlamentul European, responsabilă pentru domeniul mass-media, a organizat o dezbatere cu participarea vicepreședintelui Comisiei Europene, luxemburgheza Viviane Reding....

Studenții economiști au dezbătut impozitul forfetar

Asociația Studenților Economiști a organizat astăzi, la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, o dezbatere cu tema „Impozitul forfetar,...

O veste bună pentru cei care au credite la bănci în franci elvețieni

Cei care au credite în franci elvețieni ar putea primi înapoi sumele de bani pe care au fost nevoite să le achite ca urmare...

BCR – creștere de peste patru ori a soldului creditelor ipotecare în lei

Banca Comercială Română a înregistrat, pe parcursul anului 2013, o creştere de peste 4 ori a soldului creditelor ipotecare acordate în lei. BCR a înregistrat...

Pecica s-a dezvoltat pe bani europeni

În orașul Pecica au fost finalizate mai multe investiții. „Oraşul Pecica a încheiat anul 2013 cu optimism. Avem realizări notabile, continuăm politica de dezvoltare...

Arădenii au ajuns în culmea disperării

Facturile pe luna decembrie au adus sute de arădeni în pragul disperării. Acestea sunt mai mari și cu 300% față de luna noiembrie, deși...

Un seminar pentru IMM-uri: „Cum să faci față INSPECȚIEI FISCALE”

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România organizează seminarul „Cum să faci față INSPECȚIEI FISCALE”. Acesta vine în sprijinul întreprinzătorilor, managerilor...

O nouă serie de cursuri pentru administratorii de bloc

Cei ce doresc să devină administratori de bloc au o nouă șansă. Uniunea Profesională a Administratorilor Arad a început înscrierile pentru un nou curs...

Un nou caz Pungești? Curticenii protestează împotriva exploatării gazelor de șist

Locuitorii orașului Curtici sunt pregătiți să protesteze dur față de intenția grupului Panfora Oil & Gas, alături de partenerul Prospecțiuni, de a începe demersurile...

Arădenii au inițiativă: Producem românește, mâncăm românește!

Produsele alimentare fabricate în județul Arad vor fi sprijinite să ajungă la consumatori. Deputatul PSD arădean Dorel Căprar a elaborat un proiect intitulat „Producem...