Elevi de top. Astăzi, laureații de la MATEMATICĂ HAIMOVICI

Foto: Xander Gabe

– Cum ai resimțit experiența participării la Concursul național de matematică aplicată  Adolf Haimovici?

Eliza Crișan: – Nu a fost prima dată, ci a doua dată când particip și sincer mă așteptam să avem parte de subiecte mai ușoare, dar nu am avut noroc anul acesta. Mă bucur că am participat, iar experiența a fost una care merita trăită. Am avut ocazia de a mă împrieteni cu alți elevi foarte buni la matematică, mulți din liceul meu și mă bucur că am reușit să fac asta înainte să termin clasa a 12-a.

– Cât de greu a fost să te pregătești pentru acest concurs?

Briana Berar: – A fost destul de grea pregătirea. A trebuit să avem foarte multe ore de muncă, de matematică și am fost într-adevăr ajutați de doamna profesoară Potocean Octavia. Chiar mi-a plăcut să am parte de o pregătire mai îndelungată și mai aprofundată în matematică.

– Care subiect ți s-a părut cel mai dificil?

Iasmina Popa: – Mi s-a părut dificil faptul că au fost foarte mulți copii, cel puțin la secțiunea mea și am avut un punctaj foarte bun, dar au fost foarte mari notele și a fost o concurență foarte mare în acest an, chiar dacă subiectele au fost puțin mai ușoare decât în anii trecuți. A fost o experiență plăcută și frumoasă.

– Cum a fost pentru tine această experiență?

Alexandru Mazuch: – Experiența mea a fost una foarte plăcută, chiar surprinzătoare aș putea spune. În primul rând, deoarece a fost primul an când am participat la olimpiada de matematică, primul an în care am participat la științe, m-am calificat la o fază națională și în al doilea rând, am avut șansa să cunosc oameni noi, să îmi fac prieteni și să vizitez un oraș, care pentru mine înseamnă foarte mult și pot să spun că a devenit orașul meu de suflet, respectiv Iași. A fost a doua oară când l-am vizitat.

– Cât de mult te-ai pregătit pentru această olimpiadă?

Florin Ruja: – M-am pregătit destul de mult pentru această olimpiadă. Am avut probleme din toate capitolele materiei de clasa 10 pentru matematică și subiectele mi s-au părut destul de simple, dar la corectare am fost depunctat.

– Cum ai resimțit experiența participării?

Dacian Lucaci: – Pentru mine a fost în primul rând o experiență nouă, pentru că a fost prima oară când m-am calificat la faza națională. Însă a fost totuși ceva inedit, pentru că am simțit că fac parte din ceva mult mai mare decât lotul județean, care este de 10-20 de oameni, la 80 oameni care sunt cei mai buni din țară și simți cu adevărat că faci parte din ceva important și a fost ceva cu adevărat special, mai ales cunoașterea oamenilor noi.

– Cum a fost pentru tine participarea la olimpiadă?

Radu Budău: – Experiența a fost una deosebită, este prima oară când merg la o națională, mai ales la matematică. Am avut ocazia de a cunoaște mulți alți tineri din țară, cărora le place matematica și de asemenea, de a vizita Iașiul.

– Cât de mult te-ai pregătit pentru această etapă?

Paul Cuc: – Pentru această olimpiadă m-am pregătit destul de mult, deoarece matematica este destul de grea. Ai nevoie de mult timp și curaj pentru a alege această olimpiadă. De asemenea, m-a ajutat foarte mult doamna dirigintă, care mă susține în orice fac.

– Care parte ți s-a părut a fi cea mai dificilă?

Horvath Tamaș: – Subiectele au fost destul de dificile, pentru că fiind în clasa a 12-a nu am avut foarte mult timp să mă pregătesc. Drumul până la Iași a fost foarte lung și obositor, dar ne-am descurcat cu succes.

VEZI ȘI:

Colegiul Național „Moise Nicoară”, locul unde unica opțiune este excelența 

http://www.arad24.net/2015/05/22/colegiul-national-moise-nicoara-locul-unde-unica-optiune-este-excelenta/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la Geografie 

http://www.arad24.net/2015/05/22/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-geografie/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la Fizică

http://www.arad24.net/2015/05/25/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-fizica/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la LIMBA LATINĂ

http://www.arad24.net/2015/05/26/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-limba-latina/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la ISTORIE

http://www.arad24.net/2015/05/27/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-istorie/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la RELIGIE ORTODOXĂ

http://www.arad24.net/2015/05/28/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-religie-ortodoxa/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la LIMBA GERMANĂ

http://www.arad24.net/2015/05/29/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-limba-germana/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la LIMBA ENGLEZĂ

http://www.arad24.net/2015/05/30/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-limba-engleza/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la LIMBA FRANCEZĂ

http://www.arad24.net/2015/06/02/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-limba-franceza/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la INFORMATICĂ

http://www.arad24.net/2015/06/03/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-informatica/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la CHIMIE

http://www.arad24.net/2015/06/04/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-chimie/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la LIMBA ROMÂNĂ 

http://www.arad24.net/2015/06/05/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-limba-romana/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la ȘTIINȚELE PĂMÂNTULUI

http://www.arad24.net/2015/06/08/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-stiintele-pamantului/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la LINGVISTICĂ

http://www.arad24.net/2015/06/09/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-lingvistica/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la LECTURĂ

http://www.arad24.net/2015/06/10/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-lectura/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la MATEMATICĂ M1

http://www.arad24.net/2015/06/11/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-matematica-m1/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la FILOZOFIE

http://www.arad24.net/2015/06/13/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-filozofie/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la ECONOMIE

http://www.arad24.net/2015/06/14/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-economie/

Elevi de top. Astăzi, laureații de la PUBLIC SPEAKING

http://www.arad24.net/2015/06/15/elevi-de-top-astazi-laureatii-de-la-public-speaking/

Maior Csaba: “Diploma de Bacalaureat de Moise Nicoară, înseamnă automat și o perspectivă deosebită pentru absolvenți”

http://www.arad24.net/2015/06/15/maior-csaba-diploma-de-bacalaureat-de-moise-nicoara-inseamna-automat-si-o-perspectiva-deosebita-pentru-absolventi/

Comentarii

comentarii