Poarta Raiului s-a mutat la Gevgelija. Adevărata dramă a refugiaților se desfășoară departe de ochii publicului

Reportaj realizat de partenerii noștri, ClujToday.ro

http://www.clujtoday.ro/2015/09/07/poartaraiuluis-amutatlagevgelijalocullacareviseazvalurilederefugia539idinorient.html

ClujToday.ro este singura publicație din România care a trimis o echipă de jurnaliști în tabăra de refugiați de la Gevgelija

1441638399_img_1416-copia2Soarele pârjolește teribil câmpurile aride de la granița dintre Grecia și Macedonia. Căldura, care ajunge la 40 de grade Celsius, este amplificată de dealurile sterpe și de pietrele care ard sub dogoare. Cei câțiva măslini care își aruncă umbra zgârcită nu reușesc să îmblânzească cu nimic arșița. Canicula ajunge să aibă o intensitate aproape fizică pe fâșia îngustă de pământ amestecat cu pietre și cu praf, păzită de soldații din armatele grecească și macedoneană, unde mii de refugiați privesc spre Gevgelija ca spre un soi de poartă a raiului, care le deschide drumul spre noua țară a făgăduinței, Germania. Mulți dintre refugiați sunt copii, care au traversat Mediterana de est în bărci fragile, alături de părinții și de celelalte rude ale lor. Apoi, au trecut prin Grecia năucită de criza prelungită și, în final, au ajuns, pe Valea Vardarului, de unde Alexandru Macedon pornea odinioară să cucerească lumea, până dincolo de munții acoperiți de păduri de pin care apărau vechea Eladă.

Continuarea AICI:
http://www.clujtoday.ro/2015/09/07/poartaraiuluis-amutatlagevgelijalocullacareviseazvalurilederefugia539idinorient.html

Drama refugiaților se consumă departe de ochii turiștilor, care trec lejer prin vămile din Balcani. În fiecare oră, departe de autostrada care străbate Macedonia de la sud la nord, refugiații se strâng pe câmpurile pustii și așteaptă permisiunea de a porni spre nord. Acolo, așteaptă toropiți, cu copiii de mână, fără hrană și fără apă, permisiunea de a traversa frontiera. În fiecare oră, 100 de norocoși primesc dreptul de a traversa câmpia prăfuită. Limanul lor se află la doar câteva zeci de metri de graniță.

Este vorba de o tabără amenajată în grabă, înconjurată cu un gard de sârmă și păzită de câțiva polițiști, grăniceri și jandami macedoneni exasperați de căldură și de șuvoiul de oameni. Există și posturi ale armatei macedonene, camuflate într-o mică întindere acoperită cu viță-de-vie, care se întinde între tabăra refugiaților și orășelul Gevgelija. Unul dintre militari, care se plictisește, povestește colegilor săi una dintre cele mai interesante aventuri: a luat parte la exercițiile NATO organizate în Dobrogea și a fost și la Constanța, unde, pe malul Mării Negre, a văzut fete frumoase. ”Fete ca lacrima” spune în românește, cu o pronunție foarte bună, militarul macedonean, apoi începe să râdă.

În sudul Macedoniei, mulți dintre localnici pricep, chiar dacă cu greutate, limba română, deși limba lor este foarte asemănătoare bulgarei. Secretul este reprezentat de numărul consistent de meglenoromâni și de aromâni din zonă. De altfel, în Gevgelija, pe strada Mareșal Tito, la numărul 2, într-o clădire cu fațada scorojită, dar cu termopane noi, se află sediul Asociației Vlahilor ”Meglenjia”. În imobilul de pe străduța pavată mai funcționează un centru pentru angajarea tinerilor și un centru dedicat persoanelor cu dizabilități mintale, primul finanțat de Uniunea Europeană, iar cel de-al doilea de Organizația Mondială pentru Sănătate. De asemenea, în regiune trăiesc și mulți aromâni, așa-numiții ”țințari”, precum și albanezi. De astfel, mulți localnici, indiferent de etnie și de credința religioasă, îi ajută pe refugiați cu apă, cu alimente și cu lapte pentru copii.

Un exemplu emoționant este oferit din tinerii din Struga. ”Suntem 15 prieteni, care ne-am hotărât să facem ceva pentru a-i ajuta pe refugiați”, spune un tânăr macedonean de origine albaneză care a venit cu pachete pentru refugiați. Inițial, tinerii au mers la filiala locală a Societății de Cruce Roșie și au cerut pachete pe care să le ducă refugiaților. Însă Crucea Roșie din Struga le-ar fi spus că poate oferi doar câte cinci pachete de alimente pe zi. Astfel că tinerii au luat acțiunea pe cont propriu. Zi de zi, adună bani de la macedonenii și de la turiștii care se strâng în Struga, o stațiune cochetă la lacul Ohrid, apoi cumpără alimente și apă pentru refugiați. Tinerii albanezi sunt musulmani și cunosc prescripțiile alimentare ale acestei religii, astfel că, pentru a menaja orice susceptibilitate, cumpără doar mâncare halal. De fapt, acest lucru este menționat ca atare, cu litere arabe, latine și chirilice pe tricourile albe pe care le poartă acești voluntari. Din Struga, încarcă alimentele într-o dubiță și le duc, o data pe săptămână, în Gevgelija, unde le împart oamenilor flămânzi care vin de dincolo de frontieră. Uneori, numărul copiilor este mult mai mare decât cel al pungilor cu dulciuri pe care tinerii din Struga le cumpără pentru cei mici. Atunci, toate pachetele cu dulciuri sunt deschise, jeleurile și bomboanele sunt amestecate în niște pungi de plastic, iar fiecare copil refugiat își primește porția. Pentru unii dintre ei, aceste bomboane sunt primele pe care le primesc de când au fost nevoiți să fugă, alături de părinții lor, din calea războiului.

Nu doar localnicii donează tot ce pot pentru a-i ajuta pe refugiați. O firmă din capitala Macedoniei, Skopje, care produce bere, sucuri și îmbuteliază apă mineral donează, zi de zi, toate sucurile și apa care rămân nedistribuite în orașele și satele din sudul Macedoniei. Gesturi frumoase sunt făcute și de cei care îi transportă pe refugiați. Un șofer de taxi de 23 de ani, Dimitri, îi transportă chiar și pe cei care nu au cei 25 de euro de persoană necesari pentru a fi duși în Serbia. Astfel de curse umanitare au loc doar o data la 2-3 zile, doarece și localnicii din Gevgelija sunt săraci și nu își pot permite să îi susțină pe mai mulți refugiați.

În tabăra de la Gevgelija au început să ajungă și ajutoarele internaționale. Crucea Roșie din Olanda se numără printre organizațiile care au apucat deja să trimită hrană și apă pentru cei aflați în nevoie.

Dincolo de legendele care circulă pe rețelele de socializare și care spun că migranții ar fi, de fapt, o invazie mascată și că refugiații sunt cu toții tineri antrenați, în realitate, numărul bărbaților este doar cu puțin mai mare decât cel al femeilor și copiilor. Unii dintre ei au plecat din taberele de refugiați din Liban, Iordania sau Turcia pentru a ajunge în Germania, Olanda sau Marea Britanie și a încerca să găsească o locuință pentru ceilalți membri ai familiilor. Ei speră să facă rost de bani și să își aducă soțiile și copii cu trenul sau cu autobuzul, nu în bărcile pe care adesea Mediterana le hăpăie nemiloasă.

Refugiații spun că au fugit să își salveze viața. Un tânăr de 26 de ani, din apropiere de Alep, Mohammed, face parte dintr-o ramură minoră a Islamului, alawiții. Pe aceștia, sunniții din Statul Islamic îi consideră dușmani de moarte. În multe localități cucerite de teroriști, primii uciși sunt alawiții, membrii unei grupări religioase din care face parte și președintele sirian, Bashar al Assad. Coranul le poruncește jihadiștilor să cruțe vieților creștinilor și evreilor, cărora trebuie să le ofere posibilitatea de a se converti la Islam, însă nu are nici o prevedere referitoare la grupurile pe care sunniții le consideră dizidente sau eretice. Astfel că teroriștii, care interpretează Coranul într-o manieră radical și extremist, îi decapitează, fără menajamente, pe alawiți. Mohammed era student la secția de limba engleză a facultății de filologie din Damasc atunci când alawiții au început să fugă. ”Am fugit din Siria pentru că țara mea a fost distrusă de război. Vreau să ajung în Germania, ca să îmi termin studiile și apoi să muncesc”, spune tânărul care vorbește cel mai bine engleza din grupul său de fugari. De fapt, cunoașterea limbii engleze a reprezentat șansa vieții sale. Mohammed nu are bani, dar ceilalți refugiați, din puținul pe care îl au, strâng bănuț cu bănuț pentru a plăti și drumul tălmaciului, care face legătura dintre ceata lor epuizată și autoritățile macedonene, care nu cunosc limba arabă.

Mohammed și prietenii săi se adăpostesc sub niște corturi improvizate, care, de fapt, sunt o bucată de pânză care acoperă un cadru metalic. Corturile nu au pereți, dar, cel puțin, oferă umbra refugiaților. Peste drum au fost amenajate barăci din panouri metalice, însă soarele dogoritor le transformă în cuptoare. Polițiștii macedoneni spun că ele vor fi utile mai ales atunci când va veni frigul.

Din oră în oră, în interiorul taberei de refugiați se formează grupuri. Femeile își țin de mână copiii, iar bărbații cară în boccele puține avuție pe care o duc în pribegie. După ce oamenii sunt împărțiți în funcție de capacitatea autocarelor sau a mașinilor de taxi, care așteaptă dincolo de Vardar, ceata de oameni vlăguiți pornește pe jos, pe un drum plin de pietre și de praf, spre marginea orașului, unde îi așteaptă șoferii. Uneori, calculele sunt greșite, iar numărul refugiaților este mai mare decât pot transporta autobuzele. Iar atunci nervii întinși la maxim îi fac pe unii dintre cei care fug de măcel să izbucnească. Disperat, un bărbat a cărui familie era deja urcată în autobuz și care nu mai avea loc, s-a așezat pe vine în mijlocul străduței, ca să împiedice plecarea mașinii. A fost nevoie de intervenția jandarmilor, care i-au găsit un loc într-un taxi care era pe punctul de a pleca cu o familie din trei persoane.

Printre fugari se leagă și prietenii efemere. Pe o terasă adăpostită sub o boltă din viță de vie din fața gării din Gevgelija, de unde pleacă în fiecare zi, la ora 17.00, trenul spre Belgrad, s-au adunat la o masă cinci fugari. Doi sunt din Pakistan, iar trei din Siria. Nici unul nu vorbește deloc nici o limbă occidental. Doar un pakistanez, care muncise în Turcia, vobește turcește cu un macedonean care, la rândul său, fusese șofer de tir pentru o companie turcească și care a deprins, astfel, câteva cuvinte din limba lui Osman. Oamenii așteaptă resemnați trecerea timpului. Au făcut fiecare rost de cei 10 euro necesari pentru a fi transportați în Serbia. Iar acolo vor încerca să se descurce fiecare cum poate. Împart apă și se uită cu jind la ciorba pe care o mănâncă dintr-o strachină de ceramică doi macenoneni osteniți.

În gara din Gevgelija au fost amenajate câteva corturi pentru refugiații care nu au banii necesari și care vor aștepta mai mult, până când își vor putea cumpăra bilete pentru rablagitul tren al speranței. Pentru ei, gara cu fațadă scorojită, care seaman teribil cu gările părăginite din România comunistă, este un soi de Purgatoriu, în care vor aștepta până când vor fi mântuiți cu cei câțiva euro pe care îi vor aduna de la localnici, de la organizațiile de caritate sau de la alți refugiați.

Pentru cei care pleacă cu mașina sau cu autobuzul, drumul spre nord durează o jumătate de zi. Cu trenul, durează o zi întreagă. Apoi, refugiații ajung la frontiera cu Serbia, unde drama trecerii peste graniță și prin taberele de refugiați începe încă o dată.

SURSA:

http://www.clujtoday.ro/2015/09/07/poartaraiuluis-amutatlagevgelijalocullacareviseazvalurilederefugia539idinorient.html

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × 2 =