Dacian Palladi: “E nevoie de timp pentru transformări”

Dacian Palladi 1– Interviu cu Dacian Palladi, consultant în afaceri

– Cum a început povestea dumneavoastră?

– Dacă vorbim procentual, 70 % tinerețe și 30 % gândire, se întâmpla la 22 de ani. La 21 de ani am fost cel mai tânăr procuror din țară, am lucrat aproape un an de zile, până în momentul în care am găsit că trebuie să mă exprim într-o formă mai largă, mai complexă. Atunci am ieșit din procuratură și m-am îndreptat spre mediul de business, care s-a numit consultanță juridică și financiar fiscală, vreme de aproape 12 ani. Iar mai apoi, vreme de peste 12 ani, am trecut în domeniul consultanței, management și marketing, activități pe care le desfășor și acum, în linii foarte, foarte mari. Dar una peste alta, începutul legat de business, a fost 70 % entuziasmul tinereții și curiozitatea specifică generației noastre în anul 1992, și cum zic, probabil vreo 30 % rațiune, fiind foarte onest, într-o vreme în care cine știa ce înseamnă business în România?

– Care au fost dificultățile cu care v-ați confruntat?Dacian Palladi 2

– Pentru generația mea, acum în vârstă de 46 de ani, a fost dificil să-mi introduc în concept și în practică ideea de corupție și de relație alterată între muncă și rezultat. Suntem o generație așa, de graniță, ne-am format și ne-am educat academic înainte de `89 și am intrat brusc, brutal și dintr-o dată, într-o realitate cu anumite instincte. Am asimilat cu greu și pot să spun că n-am asimilat și am avut o deficiență în general vorbind, cu excepțiile de rigoare, în ceea ce privește introducerea în limbajul și în practica de business, în cazul acesta, a acestor elemente. Nu ne-a adus avantaje, dar ne-a dat liniștea de a pune capul pe pernă în fiecare seară. Asta ar fi una dintre dificultăți. Mai apoi, probabil, perspectiva că scopul scuză mijloacele. Nu am fost și nu suntem în stare să facem orice pentru interesele noastre și cred că este bine așa. Sau, mai degrabă spus, fac parte din generația care avem limite. Care nu facem orice pentru bani, dar asta nu înseamnă că nu suntem dispuși să muncim și nu înseamnă că nu apreciem concurența, competiția, sclipirea și talentul pentru business.

– Ce calități v-au ajutat să reușiți în carieră?

– Curiozitatea. Foarte multă vreme, curiozitatea. Dar nu aș vrea să vă dezamăgesc. Și curiozitatea la un moment dat se tocește. Nu dispare, dar capătă nuanțe. Ajunge la un nivel de acumulare teoretică și experiență și practică de viață încât curiozitatea este pusă sub presiune, se remodelează. Acesta ar fi un atribut. Al doilea ar fi munca inteligentă, munca sistematizată. Sunt un fan al muncii inteligente, nu al muncii făcute oricum, heirupist. Al muncii bine gândite, care calculează foarte precis, sau cât mai precis relația între efort și rezultat și cred că e o perspectivă necesară în societatea românească. Ne-ar îmbunătăți mult calitatea vieții și n-ar permite risipa. E nevoie de timp pentru transformări.

– În perspectiva dumneavoastră, ce ar trebui să facă tinerii?

– Să plece afară. Pe bune. Să plece afară, să se exerseze, să-și tocească coatele, nu pentru că România este o țară nesănătoasă, sau nu pentru că România nu aduce oportunități. România are o grămadă de avantaje, dar trebuie să fiu onest. Dacă ar fi să fiu tânăr și să știu ce știu acum, vreo 4-5 ani i-aș lua să trăiesc și să experimentez în afară, într-o formă intensivă, lipsit față de obligații și angajamente de tip familie și folosind din plin curiozitatea, energia și puterea de a face anumite lucruri. Da, mai apoi, cu o pojghiță de toate felurile, aș lua în calcul foarte serios să vin și să muncesc inteligent în România și din România. Asta aș face.

http://www.dacianpalladi.com

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

one × two =