Betty Stroe și Wilmark lansează single-ul și videoclipul “Amala”

art betty stroeAmala! Un cuvânt ca o stare! Betty Stroe și Wilmark lansează single-ul și videoclipul “Amala”, o poveste plină de culoare, zâmbete, zeci de costumații, dans, energie, ce are în prim plan comicul de situație și cel de personaje.
Piesa “Amala” marchează cea de-a doua colaborare dintre Betty și Wilmark și este compusă de către cei doi artiști, alături de Danny Mazo. Videoclipul este regizat de Zsolt Kapros și a fost filmat pe parcursul a 20 de ore, iar cei doi artiști au schimbat zeci de costume, de la cel tradițional românesc, la cele latino, cu roluri inedite și multă autoironie. “Am vrut să facem o piesă de distracție de vară, care să te facă să călătorești în zone tropicale, exotice, este o piesa nebună, de party, o piesă care invită oameni să se distreze, să nu le pese de ceea ce spun ceilalți, să facă ceea ce își doresc așa cum își doresc și să trăiască fiecare clipă. În videoclip ne-am gândit să punem în practică toate ideile, avem zeci de costumații care ne poartă din anii 80 disco style până la carnavalul de la Rio, pilot, școlăriță, soldat, hawaii și multe altele”, a declarat Wilmark. “Ideea videoclipului Amala ne-a venit într-o seară când scriam împreună versurile pentru partea de rap a lui Wilmark. Atunci ne-am gândit că ar fi foarte interesant să putem realiza un videoclip în care să includem cât mai multe elemente din show-ul nostru, Tequila Party, multe schimbări de costume, dansatori, energie. Am mers mai departe cu ideea și am ales tematica Roleplay”, a declarat Betty Stroe.
După filmările videoclipului, distracția a continuat într-un club de salsa din București, unde Betty și Wilmark au dansat alături de echipă până în zorii zilei, fiind cea mai lungă petrecere la care au fost prezenți, peste 30 de ore. Prima lor colaborare a fost piesa “Dame mas”, cu rimuri kizomba și un videoclip incendiar. Încă de atunci, cei doi artiști au pregătit și un show la fel de caliente.
Betty Stroe și Wilmark, single-ul și videoclipul “Amala”, link YouTube:

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici