Cristian Onețiu: “Un business care vrei să meargă, ar trebui în primul rând să te reprezinte”

– interviu cu Cristian Onețiu, antreprenor, autor, business mentor

– Cum ați decis să porniți pe calea antreprenoriatului?

– Am fost forțat de mediul în care am trăit: fratele meu și prietenii lui sunt mai mari cu șapte ani decât mine și au avut un soi de independență financiară față de părinți. Ei au făcut mici tranzacții de mărfuri de ici, de colo, au început să aibă bani de buzunar, în așa fel încât la 20 de ani au putut să își permită diverse lucruri. Eu aveam doar 14 ani și mi-a plăcut independența lor financiară. Am început să întreb, să văd exact care este metoda prin care să iau ceva de aici și să-l mut dincolo, mai aproape de client, mai aproape de nevoile lui, sau de înțelegerea lui, poate că produsele nu erau neapărat noi, doar că le aduceam mai aproape. Am făcut mai mult un serviciu decât o tranzacție efectivă, care presupune o creație, o inovație. Dar, într-un fel, lucrul acesta mi-a deschis apetitul către un soi de independență financiară. Cred că unul dintre elementele esențiale în antreprenoriat este dorința de a fi pe propriile picioare, de a nu aștepta nici un fel de ajutor și de a nu aștepta ca mediul să-ți creeze condițiile.

– Cum v-ați adaptat la o piață în care toată lumea se confruntă cu probleme?

– Toți ne plângem, nu putem să spunem de bine, că dacă vorbim prea mult de asta, după aceea vin alții să ne caute, să ne verifice de ce zicem așa de bine. Cred că obiceiul nostru de a ne plânge nu ne ajută prea mult. Câteodată ne plângem pentru că obosim. Eu sunt antreprenor de 15-16 ani și sincer, obosesc câteodată și nu neapărat în fața clientului, obosesc în fața autorităților, a legiuitorilor, a mediului economic în care trăim, care rămâne de multe ori blocat în niște paradigme vechi, obosesc în anumite ipostaze. Și eu mă-ntreb câteodată, cât timp mai trag de mine într-un mediu destul de competitiv. Problema nu este în a vedea ce ne blochează, nu acolo este secretul. Focusul nostru, în general, este nu să schimbăm cum bate vântul, ci să vedem cum ne creem o bărcuță cu niște vele potrivite, care să ne ducă și pe noi și pe cei care sunt în această barcă, spre o destinație mai frumoasă decât cea în care suntem acum. Cumva, acesta este lucrul care ne și motivează să ne trezim dimineața și să vedem care este starea vremii, pe ce ape ne aflăm și cum putem să navigăm uneori pe ape tulburi. Însă, ca farul pe care îl vedem de departe, așa este inovația pentru noi, antreprenorii, fie că este vorba o idee despre lume, un produs sau un serviciu. Ea ne trage ca un magnet, ne atrage și reprezintă capacitatea noastră de a naviga pe ape tulburi, ne scoate în evidență ca pe niște oameni de succes într-o economie în care noi trăim și reușim să funcționăm coerent. Însă eu cred că succesul reprezintă mult mai mult și trebuie să căutăm să fim oameni, înainte de a fi oameni de succes. Noile tendințe acest lucru îl arată. Mulți dintre antreprenori demonstrează cât de buni oameni, de calitativi sunt, ce fel de familie creează, arată cum prosperă familia lor și nu neapărat financiar, ci ca și atitudine, ca și rodire. Cred că acesta este pasul natural pe care orice economie în creștere îl are la un moment dat după prima generație. Noi suntem prima generație de antreprenori după primii 20 de ani care încă suntem aici, n-am făcut afaceri cu statul sau cu eu știu ce entități susținute și avem pur și simplu ce am reușit noi să facem. Sincer să fiu, îmi place unde este astăzi nivelul de conștiință antreprenorială a celor care au răzbit în economie.

– Care a fost cheia succesului în cazul dumneavoastră și cum ați reușit să creați o afacere în contextul românesc, pe cont propriu, fără să faceți afaceri cu statul și să o creșteți la un asemenea nivel?

– Am ratat de suficiente ori încât să învăț și m-am ridicat de mai multe ori decât am crezut. Am fost perseverent, cred, dar dacă ar fi explic esența succesului, e destul de greu, e utopic și s-ar putea să nu folosească nimănui, decât la nivel de inspirație. În trei cuvinte, uitându-mă retrospectiv, cred că sunt trei elemente: identitate, implicare și o dorință interioară de creștere. Aceste trei lucruri m-au animat permanent în a crea businessuri în care să mă identific tot mai mult eu ca individ, să mă reprezinte business-ul pe care îl creez, nu să fiu vegetarian și să vând carne, sau să cred în ecologie și să vând petrol, să creez medii în care eu și ceilalți să fim implicați și să avem loc să ne manifestăm. De asemenea, să avem niște reguli bine stabilite ca să ne putem exprima, să creștem personal, să nu fie doar un job ci la final, după 10 ani să spunem, știi, asta e curricula evoluției mele, nu e doar jobul meu pe care l-am avut, nu e „ce-ai făcut în ultimii 20 de ani?” „am fost contabil”. Nu îmi prea place răspunsul acesta. În schimb, aș vrea să povestesc despre cât de mult m-am identificat sau m-am regăsit în businessurile în care am muncit, cât de mult m-am implicat și care au fost rezultatele pe care le-am avut și ce-am învățat. Să arăt cum am crescut făcând lucrurile astea, pentru că noi nu scoatem niște bani din care ne plătim niște facturi, sau punem deoparte niște bani sau investim în niște lucruri. De fapt, ce facem noi cu adevărat este că ne expunem zi de zi în fața unor realități ale vieții care ne șlefuiesc invariabil. Prezența noastră în businessuri și în această economie este de fapt o determinare și un fel de perseverență de a ne șlefui în fiecare zi, indiferent de situațiile în care ne trezim astăzi, sociale, economice, a mentalității oamenilor cu care operăm. Este o șlefuială permamentă pe care viața o face asupra noastră și cred că acesta e un beneficiu atât de frumos, care mă face să recomand oricui experiența antreprenorială.

– Una dintre primele reguli care se învață în mediul antreprenorial este aceea de a „nu pune toate ouăle în același coș”. Cum ați aplicat acest concept în businessurile dumneavoastră?

– Am început să creez businessuri noi care să susțină sau să aibă o sinergie cu cele vechi. Am ratat de patru ori, iar a cincea oară de abia am reușit. De atunci am mai creat încă patru businessuri care să aibă cumva legătură cu businessul principal și care astăzi se reflectă în cifra de afaceri aproape la fel. Evident, toate businessurile urcă și coboară, atunci când unele coboară, celelalte sunt în creștere, sunt în etape diferite de dezvoltare și de evoluție și s-ar putea să compenseze frumos unul pe celălalt. Unele sunt într-o extindere internațională, altele într-o așezare locală, altele într-o așezare națională. Ele sunt în faze diferite și ca și antreprenori, ne țin în priză. Te afli în dificultate atunci când după ce ai o afacere mare și lucrezi cu o echipă mare, începi următorul start-up și îți dai seama că tot tu trebuie să muți biroul, să instalezi windows-ul, să montezi calculatorul, să faci asigurarea RCA, pentru că e un start-up în care nu ai resursele și echipa celuilalt business, în care nu ai nimic. Ești doar tu, cu o nouă idee, cu o nouă viziune asupra unui produs sau asupra unei piețe și începi de la zero. Cred că este frumoasă și zona aceasta și o recomand oricărui antreprenor, indiferent de nivelul de succes la care a ajuns: să înceapă să construiască businessuri care sunt în această etapă a vieții lui, mai adaptate spre viața lui și care îl reprezintă mai bine, pentru că în 5 ani, 10 ani de zile, schimbăm multe în noi.

– În ce domeniu v-ați deschis fiecare business?

– Ele au o oarecare legătură. Primul dintre ele este în zona cosmeticelor, suplimentelor alimentare și a detergenților ecologici, sau suplimente și alimente vegane, care se vând într-un sistem de vânzări directe. Al doilea business a fost tot cu produse bio, dar alimentare, de la ulei, orez, dulciuri, tot felul de lucruri care să nu fie într-un sistem de vânzări directe, ci în rafturile marilor magazine. Am reușit. Al treilea a fost legat de zona imobiliară, de a ajuta mai multe businessuri cu birouri mai micuțe, pe niște nivele de 100 de metri pătrați. Un fel de zone de hub de business, în care să se adune mai multe afaceri la un nivel incipient și în care să lucreze împreună, să aibă spații comune, într-o o mică concurență frumoasă, adică vecinii de la etajul trei au vândut businessul în trei ani, noi ce facem ș.a.m.d. Ultimul, sunt niște locuri reale, fizice, practice în care oamenii vin să își găsească rețeta la propria fericire. Ele se și numesc „centre de fericire” și sunt niște entități fizice de 200 de metri pătrați în patru orașe, în care oamenii vin cu obiectivele lor, să slăbească, să se detoxifice, să se înfrumusețeze, să scape de traume, să își reintre în muncă după ce au fost mame, să își reechilibreze familia, tot felul de obiective în care am pus niște pachete integrative, cu specialiști, produse, terapii, tratamente, grupuri de suport, în așa fel încât ei să ajungă la acel obiectiv. Ele au legătură cu well-being-ul, cu starea de bine, cu dobândirea fericirii. E greu de spus ce este fericirea, dar în felul lui, fiecare să poată să găsească un mod în care să fie puțin mai fericit, mai împlinit. Nu doar să fie fericit că a crăpat capra vecinului, ci că el a făcut un pas în avans în viața pe care și-o dorește, aplicând principiile, dacă vrei, curate și generoase care să permită viață și după generația noastră, următoarelor generații.

– Ați ratat de patru ori în business, dar a cincea oară ați reușit. Ce ați făcut diferit?

– Primul lucru care îi diferențează pe cei care reușesc de cei care încetează să mai încerce să reușească este că primii se ridică din nou, indiferent de cât au plâns, de cât i-a durut spatele. Poate-i prea mult spus, un soi de eroism, un pic de nebunie eroică în care te ridici chiar dacă prietenii, familia, cei din jur nu te mai cred. Adică, după ce cazi de patru ori, e cam greu de crezut că a cincea oară o să-ți iasă. Ai o șansă de 1 la 100 de milioane. Dacă ar fi niște pariuri, n-ar paria pe tine. Cred c-ar trebui totuși ca un business care vrei să meargă, în primul rând să te reprezinte. Sunt atât de multe probleme prin care trece o afacere, încât dacă nu te reprezintă și dacă nu te reprezintă produsele, nu îți plac clienții, industria, nu ai cum să reziști. Efectiv, pentru că sunt o sută de piedici. Nu doar în cazul meu, fiecare start-up are o sută de piedici. Dacă nu-ți place ceea ce faci, pentru cine faci, cu ce faci, e greu să ai energia de a face în fiecare zi lucrul acesta și cred că lipsa de energie te lasă jos, nu te ajută să te ridici din nou. Dacă ar fi un lucru important, cred că acesta ar fi, să fii acolo, dacă îți place pâinea, fă-te brutar, fă-te antreprenor în brutărie, o să-ți placă și clienții de pâine, angajații care lucrează, vânzătoarele de pâine și brutarii și mirosul de pâine dacă vrei să faci un business în industria panificației. Altfel, cred că fiecare zi te enervează.

– Dacă ați fi acum un tânăr de 14 ani, vârsta la care ați intrat în domeniul antreprenoriatului, cum ați începe?

– Eu aș încuraja lumea să facă lucrurile potrivite vârstei. La 14 ani, fă ce e de făcut la 14 ani, la 18 ani, ce e la 18 ani, la 22 de ani fă ce e potrivit la 22 de ani, dar încearcă să-ți păstrezi aceeași linie a valorilor, să-ți planifici cât mai devreme virtuțile și valorile după care îți ghidezi viața, pentru că dacă nu realizezi acest lucru, aproape orice faci la vârstele astea devine o plată ulterioară a ce ai făcut. Pe scurt, fă ceva aferent vârstei tale, dar fă-o cu puțină înțelepciune, ajută-te să-ți clarifici virtuțile, valorile, care cumva să te acompanieze toată viața, ca să nu te depărtezi de sens, să nu greșești prea mult, ca să nu ai de plătit după aceea ca să recuperezi și ca nu cumva ceea ce faci să te transforme în ceva ce nu ești.

www.onetiu.com

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici