Aradul intenționează să-și reabiliteze două drumuri pe bani europeni

Agenţia de Dezvoltare Regională Vest va anunţa, în maxim o lună, proiectele declarate eligibile pentru finanţare din fondurile Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020 – axa prioritară 6.
Preşedinţii consiliilor judeţene din Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin s-au întâlnit la Arad, pentru a discuta modalităţile de accesare a fondurilor europene, în contextul modificărilor legislative prin care bugetele administraţiilor locale destinate investiţiilor s-au diminuat. În cadrul şedinţei, membrilor CDR Vest le-au fost prezentate stadiile implementării Programului Operaţional Regional 2014-2010, respectiv a Programului Regional 2007-2013, cele două programe operaţionale fiind gestionate de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) la nivelul regiunii în calitate de Organism Intermediar. Sorin Maxim, directorul ADR, a subliniat faptul că, la nivelul Agenţiei, a fost iniţiat un amplu demers de optimizare a termenelor cu care se lucrează în cadrul Programului Operaţional Regional, demers care nu a rămas fără ecou la nivelul Ministerului. „În acest moment, avem 9 apeluri din 33 lansate, care nu pot sub nici formă să absoarbă 60% din fonduri până la sfârşitul anului. Am calculat că timpul maxim pentru parcurgerea tuturor etapelor şi atingerea primei cereri de plată este de 40 de luni, iar timpul mediu, pe care din experienţă putem spune că îl cunoaştem, este de 28 de luni. Am transmis acest lucru şi Ministerul a reacţionat, vom lucra pentru implementarea unor modificări, deoarece avem o alocare de fonduri de peste 69% faţă de perioadele anterioare, deci nu avem o problemă de bani, ci de termene”, a declarat Sorin Maxim.
Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad își dorește ca pentru cele două proiecte pentru care s-a solicitat finanţare, respectiv drumurile judeţene DJ 709 Arad-Şiria- Pâncota şi DJ 792C Pâncota-Buteni, respectiv DJ 709E Sânpetru German-limită judeţ Timiş (localitatea Gelu), să primească sumele necesare pentru începerea lucrărilor de modernizare. Valoarea totală este de 34,3 milioane euro. „Prioritatea noastră o reprezintă drumul Arad-Şiria-Pâncota-Buteni. Sperăm că vom primi banii necesari şi ţin să menţionez că dacă vor fi declarate eligibile, aceste proiecte vor deveni primele proiecte din ţară finanţate prin POR”, a declarat Iustin Cionca.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

16 − nine =