Au furat o mașină din Timișoara și au fost prinși de jandarmi în Arad

În această dimineață, la ora 05.00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat pe o stradă din municipiul Arad, trei persoane de sex masculin care erau suspecți în furtul unui autoturism din Timișoara.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că un bărbat de 33 ani și doi copii de 16 ani, toți din Timișoara, au furat un autoturism din fața unui service auto, cu care au venit la Arad. Pe o stradă din apropierea centrului Aradului, cei trei au fost interceptați de jandarmi. Când au văzut jandarmii, au abandonat mașina și au încercat să fugă, dar în scurt timp au fost prinși.
Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală pentru infracțiunea de furt calificat, iar unuia dintre copii i s-a asociat și infracțiunea de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere“.
Cei trei, împreună cu autoturismul au fost predați specialiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, în vederea continuării cercetărilor.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici