Frontiera cu Ungaria asaltată de migranţi: 17 cetățeni străini au încercat să treacă peste câmp în Spaţiul Schengen

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale desfășurată în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad, 17 cetăţeni din Irak, India şi Pakistan, care au încercat să iasă ilegal din Romania, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen .
Azi noapte, în jurul orei 03.30, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din carul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad, au depistat şaptesprezece persoane, unsprezece bărbaţi, două femei şi patru copii minori, care se deplasau pe jos pe câmp, spre Ungaria. Aceştia nu își justificau prezența în zona de frontieră şi au fost duşi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că cei 17 sunt cetăţeni din Irak, India și Pakistan, adulții cu vârste cuprinse între 18 și 32 ani, iar copiii între 3 şi 17 de ani. De asemenea, s-a mai stabilit că o parte din ei sunt solicitanţi de azil în România, iar ceilalți au intrat legal în țară. Toţi au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

one × two =