2.000 de euro l-a costat pe un turc să „devină” polonez

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetățean turc care a încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de un o carte de rezidență poloneză falsă. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, județul Arad, s-a prezentat pentru a efectua formalitățile de frontieră un bărbat care, la controlul de frontieră, s-a legitimat cu o carte de rezidenţă emisă cu însemnele autorităţilor poloneze. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat este fals, motiv pentru care bărbatul a fost dus la sediul instituției pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana în cauză este un cetățean în vârstă de 27 de ani și a intrat legal în țară, în baza pașaportului personal și a unei vize valabile.
Cetăţeanul turc a declarat că a obţinut cartea de rezidenţă falsă de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, contra sumei de 2.000 euro şi a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Spaţiul Schengen, iar viza pe care o deținea nu îi permitea acest lucru. Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

13 − 10 =