Trofeul Ilie Năstase la tenis feminin – s-a stabilit tabloul final

Luni s-au disputat ultimele meciuri din calificările ediției cu numărul XIII-a a Trofeului Ilie Năstase la tenis feminin, competiție cuprinsă în calendarul federației internaționale, cu premii în valoare de 15.000 de dolari. Opt tenismene au reușit să pătrundă pe tabloul principal, unul dominat de prezența Gabrielei Ruse (283 WTA), cea mai valoroasă jucătoare ce a evoluat vreodată la ITF Arad.
Româncele Ioana Gheorghiță, Luminița Tutunaru, Ioana Gașpar, Camelia Hristea și Maria Toma, macedoneanca Stoilkovska, cehoaica Novotna și indianca Luikham au acces între primele „32” de sportive.
Mihaela Testiban, arbitrul principal, Anela Freer, directorul de turneu, jucătoarea arădeană Anda Ghinga, sora Anei Bogdan, Ioana, dar și reprezentanți ai presei au stabilit, luni seară, la hotelul Coandi, duelurile din primul tur.
Meciurile de marți vor debuta la ora 12.00 și se vor întinde pe tot parcursul zilei, intrarea spectatorilor fiind gratuită.

Programul de marți

Terenul Central
Ora 12.00: Cadar vs. Svinov (Australia), Ghinga/Thommen (Rou-Elveția) vs. Cazacu/Taylor (Rou-M. Britanie); Nu înainte de ora 16.00 I. Bogdan vs. I. Fetecău; Talabă vs. Potocnik (Slovenia; fav. 2)
Terenul 1
Ora 12.00: Gheorghiță vs. Tutunaru; Nu înainte de ora 15.30 Cadar/Luikham (Rou-India) vs. Akler/Țincu (Israel-Rou), Spremo/Tutunaru (Croația/Rou) vs. Guimaraes-Bueno/Svinos (Brazilia-Australia)
Terenul 3
Ora 12.00: Spremo vs. Duca, Gașpar vs. Gavrilă; Nu înainte de ora 15.30 Hristea/Sosnovschi (Rou-R. Moldova) vs. Duca/Gheorghiță, Horackova/Stamatova (Cehia-Bulgaria) vs. Gașpar/Stîngă; Nu înainte de ora 18.30 I. Bogdan/Negoiță vs. Dănescu/Martinich (Germania-Chile).

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

15 + twenty =