Mii de persoane în pelerinaj la Mănăstirea Bodrog

Mii de persoane din tot vestul ţării au sosit aseară la Mănăstirea Hodoş Bodrog, aflată la câţiva kilometri de Arad. Conform tradiției, au participat la Drumul Crucii, Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Taina Sfântului Maslu, dar și la liturghii oficiate de un sobor de preoți.
Mii de persoane au sosit la Mănăstirea Hodoş Bodrog, aflată în apropiere de Arad. Ei au participat la Drumul Crucii, parcurgând pe jos câţiva kilometri, rugându-se la Fecioara Maria. Mulţi dintre pelerini au rămas peste noapte în curtea mănăstirii şi s-au rugat la slujbele oficiate de mai mulţi preoţi. Credincioşii şi-au adus de acasă scaune, pături şi genţi frigorifice cu mâncare de post şi apă. Ei spun că rămân să se roage peste noapte la Fecioara Maria, pentru că aceste rugăciuni sunt foarte puternice.
Oamenii vin la Bodrog atrași de credință, dar și de legendele care s-au păstrat cu toată prigoana din anii comunismului. Mănăstirea Hodoş Bodrog este cea mai veche mănăstire ortodoxă din România în care s-a slujit neîntrerupt. Aici se găseşte o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul Iisus.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

19 − 7 =