Urmărit în toată Europa, dar a leşinat în Vama Nădlac

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o persoană pe numele căreia era emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii.
Ieri, în jurul orei 21.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, un cetăţean român în vârstă de 28 de ani, din judeţul Galaţi. În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele tânărului era emis de către autoritățile din Austria, un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii. Însă, în timpul controlului de frontieră, bărbatul a leşinat. Polițiștii de frontieră au solicitat prin apel unic la 112 asistenţă medicală în Punctul de Trecere a Frontierei. În urma consultării tânărului de către un echipaj medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad – Substaţia Pecica, acesta a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru investigaţii deoarece a fost diagnosticat cu atac de panică. S-a dispus transportarea sub escortă la spital şi după ce i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate, el a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici