Şocant: După ce a vizionat filme porno, un bărbat şi-a violat fiica de 14 ani

Un bărbat care şi-a violat fiica în vârstă de 14 ani a fost arestat pentru 30 de zile. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au început în data de 08.02.2018 cercetările penale faţă de bărbat, care este chiar tatăl biologic al fetei în vârstă de 14 ani, cu privire la comiterea infracţiunii de viol. Procurorii au formulat propunerea de arestare preventivă în acest sens. Din probatoriul administrat a rezultat faptul că bărbatul a profitat, în luna decembrie a anului 2016, de faptul că se afla singur acasă cu fiica sa şi după ce a consumat băuturi alcoolice şi a vizionat filme erotice pentru adulţi, a întreţinut prin constrângere acte sexuale orale cu fiica sa minoră.
Propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a fost admisă de către Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad, care au emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.02.2018.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici