Gheorghe Falcă o comite din nou: Ocupat cu festivisme, riscă să lase Aradul fără căldură

În două zile CET-ul nu va mai primi gaz, iar Aradul riscă din nou să rămână fără căldură în prag de iarnă. Primarul Gheorghe Falcă, ocupat cu festivisme, nu a răspuns unor solicitări din partea Sindicatului Liber Independent TERMOELECTRICA, care a atras atenția asupra consecințelor pe care pasivitatea edilului le poate avea pentru Arad.

Peste două zile, Aradul rămâne fără căldură

Aradul, spun sindicaliștii, riscă să rămână fără căldură în fața iminentei închideri a activității CET Arad începând cu ziua de 16 noiembrie, ora 15. „În ultima săptămână, conducerea CET ARAD a trimis două adrese Primarului Municipiului Arad, Consiliului Local al Municipiului Arad, prin care a notificat în modul cel mai serios faptul că, această societate se află în pericolul iminent de a înceta activitatea, cu consecința imediată a imposibilității furnizării agentului termic consumatorilor de pe raza municipiului Arad”, se arată într-un comunicat de presă făcut public de sindicatul TERMOELECTRICA din cadrul CET Arad. Au fost trimise adresele cu nr.5158/ 05.11.2018 si 5253/ 09.11.2018 prin care s-a arătat că din cantitatea de 48.533 MWh gaz pusă la dispoziție de furnizorul C-GAZ&Energy Distributie, s-au consumat 21.446,441 MWh gaz. La un consum zilnic asemănător cu cel al ultimelor două zile, CET ARAD mai funcționează până în data de 16.11.2018.
Situația devine dramatică pentru arădeni. O spun chiar sindicaliștii de la TERMOELECTRICA din cadrul CET Arad. „În situaţia în care până atunci nu se va identifica sursa financiară necesară completării diferenţei dintre suma de 8.300.000 existentă deja în conturile CGAZ&Energy Distribuţie şi suma de 17.500.000 lei reprezentând contravaloarea necesarului de gaze care să asigure funcţionarea integrală a lunii Noiembrie 2018, după consumarea întregii cantităţi de 48.533 MWh gaz, furnizorul C- GAZ&Energy Distributie va sista alocarea pe platforma TRANSGAZ a cantităţilor necesare continuării funcţionării, urmând ca instalaţiile de cogenerare din componenta SC CET ARAD SA să fie oprite în momentul consumării întregii cantităţi de gaze gajate”, se arată într-un comunicat de presă făcut public de sindicatul TERMOELECTRICA din cadrul CET Arad.

Gheorghe Falcă lasă în întuneric Metro şi Praktiker

SC CET ARAD SA are încheiate contracte de furnizare şi distribuţie a energiei electrice cu 11 clienţi captivi alimentaţi direct din barele centralei. Rezilierea contractelor ca urmare a sistării activităţii SC CET ARAD SA, ar genera o situaţie juridică conflictuală, neexistând vreo prevedere contractuală care să presupună rezilierea contractului pe motiv de sistare definitivă a activităţii la CET. Însă, spun specialiştii, aceşti consumatori pot fi alimentaţi cu energie electrică numai din reţeaua SC CET ARAD. În momentul în care activitatea CET se opreşte, toţi cei 11 clienţi vor rămâne în întuneric. Printre aceştia sunt supermarketurile METRO, PRAKTIKER, depozitul autorizat de colectare a deşeurilor, staţia de sortare deşeuri reciclabile şi alţi agenţi economici industriali.

Căldura arădenilor sacrificată pentru jocuri politice

Arădenii vor fi notificaţi că din lipsă de combustibil, rămân în plină iarnă în frig. Primarul Gheorghe Falcă va da din nou vina pe „guvernul cel rău”, deşi vinovat de toată situaţia este chiar el. Aradul are excedent bugetar, dar edilul Falcă preferă să-i lase pe arădeni în frig pentru a putea face anumite jocuri politice.
„SC CET ARAD SA nu a identificat nici o altă sursă financiară care să asigure prelungirea funcţionării după data de 16.11.2018”, se arată într-un comunicat de presă făcut public de sindicatul TERMOELECTRICA din cadrul CET Arad. Mai mult, se atrage atenția asupra faptului că în lipsa identificării unei soluții pentru a plăti banii datorați, pe lângă populație ar avea de suferit, cu consecințe greu de imaginat, și unii clienți care depind exclusiv de energia electrică furnizată de CET Arad. „Prin adresa nr. 3127/07.11.2018, C-GAZ&Energy Distribuţie, ne-a informat că, în lipsa identificării sumelor necesare continuării finanţării cantităţii de 43.000 MWh gaz necesară continuării funcţionării pe toată luna Noiembrie 2018, cantitatea respectivă de gaze precum şi cantitatea destinată lunii Decembrie 2018, vor fi revândute în piaţă, şansa de a mai putea continua funcţionarea devenind nulă”, se arată într-un comunicat de presă făcut public de sindicatul TERMOELECTRICA din cadrul CET Arad.
CET Arad a comunicat factorilor de decizie că odată cu apariţia temperaturilor negative, instalaţiile tehnologice din cadrul SC CET ARAD SA vor fi afectate datorită îngheţului, periclitându- se integritatea lor şi posibilitatea de a mai putea fi utilizate fără reparaţii majore cu costuri mari.

Concluzie sinistră: primarul Falcă nu este interesat de soarta arădenilor

Datorită situaţiei financiare dificile, SC CET ARAD SA nu are posibilitatea să asigure protecţia termică a instalaţiilor tehnologice. O parte din personalul calificat de la CET se pregăteşte să plece sin această societate comercială, ceea ce va duce la imposibilitatea de a asigura funcţionarea corespunzătoare a instalaţiilor tehnologice. În momentul opririi funcţionării CET, societatea comercială nu va putea asigura nici măcar paza activelor sale.
Concluzia sindicaliştilor este gravă şi o spun chiar ei: „În fata acestei situaţii disperate, factorii de decizie la nivelul municipiului, respectiv PRIMARUL MUNICIPIULUI, nu dau semne clare că ar fi preocupaţi în mod serios de soarta societăţii şi confortul termic, VIAŢA ŞI SĂNĂTATEA cetăţenilor municipiului Arad”.
Dacă Gheorghe Falcă va căuta, ca în ultimii ani, să-și acopere incompetența încercând să dea vina pe alții pentru situația de la CET, mai ales pe Guvern, de data aceasta lucrurile se pare că au mers mult prea departe și CET riscă, cu adevărat, să își înceteze activitatea. Poate acum, în ultima clipă, va exista un dram de înțelegere și printre mese festive și decernări de titluri onorifice, Gheorghe Falcă va găsi timp și pentru a rezolva durabil problema căldurii arădenilor.
În ultimii ani, parlamentarii arădeni din arcul guvernamental au încercat să faciliteze un dialog al primarului cu factori de decizie pentru a identifica soluții pentru CET. Dar se pare că totul a fost în van. O spune chiar unul dintre cei care au atras atenția asupra problemelor de la CET, senatorul Mihai Fifor. „Asistăm din nou la un derapaj grav al primarului Gheorghe Falcă de la atribuțiile care îi sunt conferite de lege. De această dată totul este cu atât mai grav cu cât primarul riscă să lase Aradul fără căldură în prag de iarnă. Dacă nu știe ce are de făcut, îi recomand să citească prevederile art. 62 din Legea nr. 215/2001, care arată fără echivoc faptul că primarul este autoritatea executivă care reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție. De asemenea, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin.1 lit. c) din art. 63 primarul exercită funcția de ordonator principal de credite. Deci, primarul Falcă nu se poate ascunde sub tot felul de scuze și pretexte pentru că legea îi stabilește clar obligațiile. Problemele de la CET nu sunt noi. Am stabilit, împreună cu colegii mei, parlamentarii PSD de Arad, de-a lungul anilor, o serie de contacte la nivel guvernamental pentru a-l ajuta pe primar să rezolve conform legii toate neclaritățile de la CET. Din păcate, în locul soluțiilor, de fiecare dată a fost aleasă demagogia. Până acum, situația CET a mai putut fi stabilizată dar de această dată, dacă nu se vor asuma obligațiile care revin Primăriei și nu se vor onora de îndată restanțele de plată ale CET, nu mai există căi de salvare. Tragem un ultim semnal de alarmă și îl somăm pe primarul Gheorghe Falcă să-și facă datoria pentru că arădenii nu merită să rămână în frig în iarna care se apropie pentru că edilul lor preferă politicianismele ieftine în locul competenței administrative”, a declarat Mihai Fifor, senator PSD de Arad.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

seventeen + 8 =