Mai mulți angajați de la Leoni au ajuns la spital: autobuzul care îi transporta a intrat sub un TIR

Un accident rutier a avut loc aseară, aproape de miezul nopții în Zona industrială. Autobuzul care îi transporta pe angajații de companiei Leoni în cartierul Grădiște a intrat sub un TIR. „Accident rutier între un autobuz și un TIR În zona industrială Arad, pe strada Ovidiu. La fața locului s-au deplasat trei ambulanțe SMURD, o autospecială de descarcereare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad. S-a constatat că sunt 10 victime”, a declarat Călin Domșa, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
Autobuzul se deplasa cu muncitorii care au ieșit de la schimbul doi. „Aseară, în jurul orei 23,20, un bărbat de 46 de ani, din Livada, a condus un autobuz pe strada II din zona industrială vest, iar la intersecția cu str. Stefan Tenețchi nu a respectat semnificația indicatorului “oprire”, pătrunzând în intersecție, unde a intrat în coliziune cu un autotractor în cuplu cu semiremorca condus de un bărbat de 53 de ani, din județul Brașov. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a două femei și rănirea ușoară a altor nouă pasageri din autobuz. În cauză a fost întocmit dosar penal de vătămare corporală din culpă”, a declarat agent de poliție, Claudia Iuga.
Arădenii sunt nemulțumiți de modul în care circulă șoferii firmei care transportă angajații în zona industrială, care nu respectă regulile de circulație. Mai multe mijloace de transport ale acestei firme au fost implicate în accidente rutiere.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

10 − three =