O improvizație de-a dreptul criminală a aruncat în aer apartamentul de pe Iuliu Maniu

bloc maniuO improvizație la instalația de gaz a provocat explozia care a fost pe cale să arunce în aer un bloc din Arad și a provocat grave arsuri unei femei. Specialiștii în instalații de gaze din echipele specializate care au verificat locul unde s-a produs explozia au rămas stupefiați: au descoperit o improvizație de-a dreptul criminală în bucătăria victimei. Aragazul a fost mutat iar pentru a se asigura alimentarea cu gaz, două furtune au fost înădite, procedeu interzis în instalațiile de gaze conform normelor ANRE. Pentru izolare a fost folosită bandă teflonată pentru instalații sanitare, care nu este permis să fie utilizată în instalațiile de gaz. Echipele verifică instalațiile de alimentare cu gaz din tot blocul, efectuând revizie la comun și verificări la separare. Conform surselor noastre, improvizații neautorizate au fost găsite și în alte apartamente. Angajații de la gaze sunt deciși să întrerupă furnizarea gazului până la aducerea tuturor instalațiilor din apartamentele blocului respectiv în perfectă concordanță cu normativele în domeniu, pentru a preîntâmpina alte posibile evenimente nedorite.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

five × 3 =