„Executat” de instanță: primarul Farcașiu a pierdut procesul cu ANI și își pierde funcția

În urmă cu câteva zile, la Înalta Curte de Casație și Justiție s-a judecat recursul în dosarul 1781/59/2016, părțile fiind Agenția Națională de Integritate și primarul comunei Tîrnova, Florin Farcașiu.
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis recursul cu casare și au dispus rejudecarea cauzei: „Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei civile nr. 59 din 14 februarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată şi, rejudecând respinge acţiunea reclamantului, Farcasiu Florin, ca neîntemeiată Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2019”.
Florin Farcașiu spune că va aștepta decizia instanței cu motivarea sentinței și apoi va decide exact ce va face. În funcție de aceasta, este așteptat un ordin al Prefectului de încetare a mandatului de primar. Farcașiu a precizat că deși a fost membru în Consiliile de administrație la două școli, din Tîrnova și Agrișul Mare, nu a fost remunerat pentru participarea la ședințe.
În această situație, Florin Farcașiu, care deține neîntrerupt postul de primar în Tîrnova de la Revoluție până în prezent, câștigând toate alegerile locale care au avut loc din anul 1992, fiind cel mai vechi primar liberal din România, își va pierde mandatul.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 + three =