Patru cetățeni străini găsiți într-un taximetru la Vărşand

Foto: Arhiva

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand au depistat trei cetăţeni din Tunisia şi unul din Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Ieri, în jurul orei 21.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand, în timp ce îşi îndeplineau atribuţiile de serviciu în localitatea Vărşand, la aproximativ 800 de metri faţă de linia de frontieră, au oprit un taximetru în care se aflau patru însoţitori. Pasagerii nu vorbeau limba română şi au prezentat la controlul specific documente având însemnele autorităţilor din Franţa. Deoarece ei nu își justificau prezența în zona de frontieră, au fost conduși la sediul Sectorului Punctului de Frontieră Vărşand. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cele patru persoane sunt trei cetăţeni din Tunisia şi un cetăţean din Siria, dintre care trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 23 şi 41 de ani. De asemenea, documentele franceze prezentate la control nu îndeplineau condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false. Cetăţenii străini au declarat și-au cumpărat documentele cu 30 de euro şi au ales această metodă întrucât intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei. Poliţiştii de frontieră efectuează în acest card cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

10 + three =