Samuel Caba (ARCD) critică modul cum se lucrează în Arad: în loc să se scuze, autoritățile să facă ceva pentru confortul arădenilor

Samuel Caba, președintele Asociației pentru Reformă Civică și Democrație, reacționează față de modul haotic în care autoritățile arădene au demarat lucrări la scară largă în centrul Aradului. De câteva săptămâni, traficul în Arad este perturbat pentru că în centrul orașului au fost demarate mai multe șantiere, fără a se aștepta finalizarea unei lucrări înainte de începerea alteia noi. Mai mult, mii de arădeni din zona centrală și din zona Romanilor stau de peste o lună de zile fără apă caldă. „Mă bucur că se lucrează în Arad, dar nu așa! Nu este normal să începem zece șantiere în același timp, să avem tot orașul spart. Nu este normal să dureze atât de mult lucrările. Trebuie văzut contractul pe care îl are administrația arădeană cu firmele executante și chiar cer administrației să intervină pentru că eu consider că trebuie să existe clauze privind durata lucrărilor și modul în care se execută acestea. Nu cred că este firesc ca de săptămâni întregi parte din cetățenii Aradului să rămână fără apă caldă și deaceea cer administrații locale să găsească soluții să îi ajute. Scuze de genul: ne cerem scuze pentru disconfortul creat nu sunt suficiente și nu încălzesc pe nimeni. Cer deci celor care conduc Aradul să ia măsuri urgente pentru a readuce situația sub control și a-i scăpa pe arădeni de neplăcerile create prin acest mod cu totul neprofesionist de lucru. Nu doar să fim politicoși și să ne cerem scuze ci chiar să facem ceva pentru confortul arădenilor”, a declarat Samuel Caba, președintele ARCD.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 × five =