Nouă cetăţeni din Bangladesh găsiți într-un TIR la Vama Nădlac

Foto: Arhiva

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit, ascunși în interiorul unui automarfar încărcat cu diverse bunuri, nouă cetăţeni din Bangladesh, care încercau să iasă ilegal din ţară.
Ieri, în jurul orei 07.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, doi cetăţeni turci, în calitate de şoferi ai unui ansamblu rutier format din cap tractor marca DAF şi semiremorca Schmitz, ambele înmatriculate în România. Conform documentelor de însoţire, ei transportau bunuri diverse, din Turcia cu destinaţia Germania. În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat un controlul amănunţit al mijlocului de transport. În prezenţa unor lucrători din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Timişoara a fost deschisă semiremorca mijlocului de transport și în interior au fost descoperite ascunse, printre cutiile cu bunuri, nouă persoane de sex masculin. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Bangladesh, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 40 de ani, posesori de permise de şedere pe teritoriul României care intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferii automarfarului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii din Bangladesh, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

18 + seventeen =