Am fost acolo: Ziua de Vest, 20 de ani pe piața media din vestul țării

Sala Viena a Hotelului Timișoara a găzduit miercuri seara un moment aniversar cu totul deosebit, cu rezonanță în mass-media din zona de Vest: Ziua de Vest a aniversat 20 de ani de activitate publicistică. Lia Lucia Epure, cea care, alături de câțiva colaboratori inimoși, unii dintre ei, deși în timp au urmat alte căi în presă, fiind prezenți la aniversare, a prezentat etapele care au marcat evoluția acestui proiect publicistic. Momentul de miercuri nu s-a dorit a fi unul de laudă sau de bilanț al cifrelor: a fost mai mult o reuniune a unor oameni de calitate, care fie și-au adus contribuția la apariția publicațiilor, la început a săptămânalului Focus Vest apoi și a Zilei de Vest, care a pornit ca o franciză pentru a ajunge una de sine stătătoare, fie au fost, sunt și vor rămâne consumatori ai produselor de presă oferite de echipa condusă de Lia Lucia Epure.
Ar fi dificil de enumerat toate personalitățile care au ținut să fie prezente în salonul Viena al Hotelului Timișoara. IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, Simona Neumann, director al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, Andrei Ivanovici, strănepotul dirijorului timişorean Iosif Ivanovici, care a compus nemuritorul vals Valurile Dunării, sculptorul Dornel Fall, despre care a vorbit Simona Aron, proprietara Galeriei Aron din Piaţa Unirii, împreună cu Adrian Aron, Gheorghe Seculici, directorul CCIA Arad sunt doar câțiva dintre aceștia, dar și jurnaliști din Timișoara și Arad. Atmosfera a fost întreținută de recitalul unor tineri talentați, studenți ai Facultății de Muzică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, tenorul Bogdan Aungurence, baritonul Iustin Călin şi soprana Maria Boldan.
Un punct important al serii a fost prilejuit de lansarea oficială a volumului „Timişoara – aşa cum o văd eu”, de Lia Lucia Petric Epure, o culegere de editoriale semnate care au apărut de-a lungul anilor în paginile cotidianului Ziua de Vest. Cartea este ilustrată cu poze făcute de Constantin Duma şi Ilie Sârbu, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Patrimoniul Timişoarei.
Felicităm echipa redacțională Ziua de Vest, unul dintre principalii noștri parteneri, cu care colaborăm de mulți ani de zile, pentru această frumoasă aniversare.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 11 =