Lovitură de Ziua Națională: 12 percheziții domiciliare la braconierii cu ATV

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad și Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad, au efectuat 12 percheziții domiciliare. Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore.
În urma perchezițiilor desfășurate pe raza județului Arad, polițiștii au descoperit și indisponibilizat două arme, aproximativ 45 kilograme carne de origine animală, o bucată de piele și cap de mistreț, cinci trofee de cerb lopătar și cerb carpatin, două trofee de căprior și trei vehicule tip ATV, susceptibile a proveni din activități infracționale de braconaj cinegetic. Au fost puse în executare opt mandate de aducere, iar în urma audierilor au fost reținuți pe bază de ordonanță un bărbat de 28 de ani din Chișineu-Criș și doi bărbați de 31 și 49 de ani din Șepreuș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, urmând a fi dispuse măsurile preventive care se impun de către magistrații Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Activitățile au fost sprijinite de polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Arad, Poliția Municipiului Arad, Poliția Orașului Nădlac, Poliția Orașului Chișineu-Criș, luptători S.A.S, Serviciul Criminalistic și jandarmi din cadrul I.J.J. Arad.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

eighteen + 5 =