Viceprimarul liberal al comunei Hălmagiu a fost condamnat: i se cere demisia

Foto: Arhiva

Viceprimarul liberal al comunei Hălmagiu, Aurel Călin Giurgiu a fost condamnat de Judecătoria Cluj pentru conducere sub influența alcoolului. Deși sentința nu este definitivă, i se cere demisia.
Aurel Călin Giurgiu, viceprimarul comunei Hălmagiu a fost condamnat în dosarul 4363/211/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Cluj. Conform Hotărârii 1880/2019 din 25.11.2019 magistrații clujeni „condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul articolului 67, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a, b şi d din Codul penal aplică inculpatului pe o perioadă de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a alege. În temeiul articolului 65, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a, b şi d din Codul penal interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege.” Însă, vicele de la Hălmagiu nu va face pușcărie, ci „În temeiul articolului 91 şi articolului 92 din Codul penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani şi 6 luni”. Magistrații clujeni au stabilit că viceprimarul Giurgiu „pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Munca va fi prestată în cadrul Primăriei comunei Hălmagiu”.
Sentința nu este definitivă, iar viceprimarul din Hălmagiu a depus apel imediat. Acestuia i se cere deja demisia din funcție. „Dacă mai are un dram de demnitate şi onoare, Călin Giurgiu trebuie să îşi scrie de urgenţă demisia. Un astfel de om nu poate constitui un exemplu pentru comunitate şi în fapt nici nu este. Hălmagiul este o comună de oameni cinstiţi şi muncitori unde astfel de excese şi derapaje comportamentale nu sunt tolerate”, a declarat consilierul local Flavius Oncu, preşedintele PSD Hălmagiu.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × 3 =