Samuel Caba: Arădenii vor un patinoar decent, la preţuri decente

Samuel Caba, preşedintele Asociaţiei pentru Reformă Civică şi Democraţie, salută decizia autorităţilor locale de a inaugura un nou sezon pe gheaţa patinoarului din Arad. Însă nu poate face abstracţie de tarifele practicate, mult prea mari faţă de ceea ce oferă patinoarul amatorilor de sporturi de iarnă. „Am mers cu multă plăcere, cu cei doi copii ai mei, la patinoar. Am rămas însă neplăcut surprins când am aflat cât trebuie să plătesc pentru o oră de distracţie pe gheaţă. Dar aş fi trecut poate peste preţul pipărat al biletelor, care pentru multe familii cu resurse financiare limitate este prohibitiv, dacă aş fi avut parte de condiţii cât de cât decente. Pentru un bilet de 16 lei pentru o oră, sau 18 lei pentru 90 de minute, patinatorii au parte de o gheaţă execrabilă, cu denivelări, care aduce mai mult a arătură îngheţată decât a luciu de gheaţă. Când am tras un semnal de alarmă în cadrul unei emisiuni la care a fost prezent primarul interimar, am fost pus la punct cu explicaţia că „serviciile costă”. Costă şansa de a distruge patinele pe gheaţa spartă, într-un patinoar descoperit, care practic este doar un dreptunghi de beton peste care s-a aruncat apă care a fost îngheţată, fără a mai fi apoi întreţinută, aşa cum se practică în alte locuri unde există patinoare adevărate? Pentru asta trebuie plătită o sumă comparabilă cu o masă de prânz la meniu într-un local mediu din Arad? Patinajul, iarna, este un sport care dezvoltă abilităţile copiilor şi tinerilor şi îi căleşte, cu beneficii certe asupra stării lor de sănătate. De aceea, o administraţie responsabilă ar alege să îl facă accesibil pentru cât mai multă lume, nu să impună tarife prohibitive pentru marea masă a celor care s-ar putea bucura de ceea patinoarul oferă. Iar dacă preţurile sunt dublate de condiţii de maidan îngheţat, este cu atât mai rău pentru cei care gestionează patinoarul şi se mai şi laudă cu modul deplorabil în care acesta se prezintă la ora actuală. Este opinia mea, ca părinte dar şi a asociaţiei pe care o reprezint, care continuă să ia atitudine atunci când constată existenţa unor probleme cu care se confruntă arădenii”, a declarat Samuel Caba, preşedintele ARCD.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

13 + 6 =