[VIDEO] Biserica Betel în flăcări: a ars tot mobilierul

La scurt timp după miezul nopții, a fost anunțat un incendiu la biserica Betel din cartierul Vlaicu. „A intervenit Detașamentul de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de lucru și salvare la înălțimi, o ambulanță SMURD și o autospecială descarcerare, doi ofițeri, 15 subofițeri”, a declarat maior George Pleșca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
Biserica era în renovare. „În momentul sosirii echipajelor de intervenție incendiul se manifesta în interior, cu posibilitatea de propagarea la întreaga construcție, cu degajări mari de fum. A fost localizat în limitele găsite fără a se extinde la restul construcției. A ars doar mobilierul depozitat în mijlocul bisericii. Cauza probabilă “jar sau scântei provenite de la un aparat de sudat sau tăiat””, a declarat maior George Pleșca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici