Kamelia lansează „Cuidado”, alături de Doddy

Cunoscută publicului în special datorită unor hituri precum „Amor”, care a adunat peste 120 de milioane de vizualizări pe YouTube, „Prima oară”, „Piesa mea preferată”, „Vara rece”, „Change” și „VIP”, în colaborare cu Puya, Kamelia revine cu un nou single: „Cuidado”, alături de Doddy. Piesa este compusă și produsă de către George Hora, fratele frumoasei artiste și este al treilea single al ei în limba spaniolă. „Mi-am dorit ca videoclipul să mă reprezinte în totalitate și de aceea m-am ocupat personal de imaginea mea, gândind în detaliu absolut tot ce ține de ținute, make-up și hairstyle. Așa sunt eu, mă implic trup și suflet în tot ceea ce fac, iar cu fiecare proiect încerc să creez ceva nou, special. Îmi place să mă reinventez”, spune Kamelia.
„Îmi doream de foarte mult timp să colaborez cu Kamelia, iar «Cuidado» m-a captivat încă de la prima ascultare. Pentru mine Studio 66 e ca o familie și mereu lucrez cu drag la piese împreună cu George și Kamelia”, adaugă Doddy.
Videoclipul a fost regizat de Silviu Mîndroc, iar de montaj s-a ocupat fratele artistei, George Hora. „Cuidado” prezintă o Kamelia sexy, provocatoare, cameleonică, ce reușește să te surprindă de fiecare dată și care te face să intri în starea piesei și să trăiești alături de ea fiecare cuvânt pe care îl cântă.
Kamelia, „Cuidado”, alături de Doddy:

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × three =