PNL Arad și-a pierdut „jupânul” și își caută noul „patron”

PNL Arad este în fața unei reușite istorice: dacă mișcările de culise orchestrate de strategii arădeni ai partidului vor da roadele scontate, se mizează pe un rezultat record la alegerile locale din acest an, când partidul vizează un număr impresionant de primării câștigate. Pentru aceasta, mecanismul negocierilor, promisiunilor și micilor șantaje este în plină desfășurare, câțiva primari ai PSD alegând deja să joace pe față cu PNL Arad iar alții fiind în bloc-starturi pentru a-și anunța divorțul de social-democrați în favoarea liberalilor. Alegerile prezidențiale de anul trecut au fost un semnal că se poate, PNL reușind să câștige aproape toate localitățile arădene, mai puțin cele conduse de primari UDMR și doar una a PSD.
Aparent, apele par să se așeze pentru PNL, cel puțin la o privire sumară asupra scenei politice actuale arădene. Dar în realitate, lucrurile sunt mult mai complicate decât apar la suprafață. Promovarea lui Gheorghe Falcă la Bruxelles lasă un real vid de putere în organizația arădeană, măcinată de grave disensiuni pe tema candidatului la Primăria Aradului. Deși Falcă pozează în continuare în factotumul organizației, nimeni neîndrăznind să-i crâcnească în față, pe la spate luptele de culise sunt tot mai aprige. Gheorghe Falcă nu mai controlează în fapt organizația cu mâna de fier cu care o făcea până nu de mult. Prestația sa din Parlamentul European, grevată de dificultățile sale de a se exprima în altă limbă decât cea maternă, nu a făcut ca el să puncteze la capitolul imagine la scară mai mare. În schimb, în Arad, organizația este zdruncinată de divergențe între poli de putere grupați în jurul Geaninei Pistru, Sergiu Bîlcea și Călin Bibarț, pe de altă parte. Președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, joacă rolul de aparent mediator deși are și el problemele lui de imagine care cu greu pot fi ascunse de aparatul propagandistic plătit din bani publici pe care l-a construit în jurul său. Asta, în condițiile în care în ultimii ani partidul a renunțat la personalități politice de reală anvergură în schimbul unor „pokemoni”, așa cum li s-a spus anonimilor politici promovați de Gheorghe Falcă, cu care acum încearcă să realizeze un scor electoral favorabil.
Punctul pe „i” l-a pus fostul președinte Traian Băsescu care, se spune, într-o analiză politică, a apreciat că două județe din România, Arad și Alba, au rămas fără „jupân” pentru că liderii autoritari ai acestora au plecat la Bruxelles. Și asta a dat un semnal clar că PNL, cel puțin în aceste județe, printre care și Aradul, în realitate a devenit vulnerabil.
Jocul racolărilor, al promisiunilor de șpăgi mascate din bani de la bugetul județului pentru eventualii trădători din PSD, ALDE, PMP și, de ce nu, USR, este extrem de riscant. PNL Arad poate câștiga mult dar, în același timp, poate pierde și mai mult. Și în lipsa „jupânului” care lichida rapid orice dizidență reală sau închipuită și care, se știe, manevra și lideri din alte partide concurente, orice devine posibil. Cu toate minusurile sale, Gheorghe Falcă este un politician abil, mult peste anvergura celor cu care s-a înconjurat și care acum au ajuns să joace cărțile filialei arădene a partidului reunit din PDL și fostul PNL. Este o realitate care ar putea da peste cap multe dintre planurile clădite „din cuțite și pahară”, vorba Poetului Național de curând omagiat, ale celor care se erijează în postura de lideri actuali ai partidului la Arad.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

18 + 5 =