Deja-vu la Liceul German după deratizare: elevii au ajuns din nou de la școală la spital

Cursurile au fost întrerupte timp de o săptămână la Liceul Teoretic „Adam Műller Guttenbrunn” din Arad, după ce 59 de elevi au ajus la Unitatea primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad în urma unei acțiuni de deratizare a școlii. Au avut loc ședințe ordinare și extraordinare, a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și s-a dispus ca timp de o săptămână elevii să stea acasă pânăvor fi rezolvate toate problemele, iar ei se pot întoarce în sigutanță la ore.
În urma asigurărilor primite din partea conducerii școlii și a Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, a fost luată hotărârea de a fi reluate cursurile în toate clădirile și clasele unității de învățământ, începând de luni, 20 ianuarie 2020. Numai că, după câteva ore, la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au sosit alți elevi de la Liceul german, cu aceleași simptome. Ei se plâng de dureri de cap, dureri abdominale și iritații la nivelul pielii. „11 elevi s-au prezentat de bună voie pentru mai multe investigații medicale până în jurul orei 17:30. Doi copii de 8 ani, respectiv 18 ani sunt internați în spital. Băiatul de 8 ani este internat la infecțioase. Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad a primit primul apel telefonic în jurul orei 17:10, fiind vorba de o fetiță 15 ani cu dureri de burtă, la care a intervenit echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean”, a declarat maior George Pleșca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Alți elevi au ajuns la spital aduși de părinți.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 + 16 =