Îngerii din cer au vrut o Tiparniță… Și l-au chemat pe Adrian Ioanăș

Viața îți oferă ocazia să faci lucruri pe care nu ți le-ai dorit vreodată. Asta fac și eu acum, scriu despre un om minunat, pe care am avut șansa să îl cunosc cu mai bine de trei decenii în urmă și de care mă leagă atâtea amintiri plăcute…
Cu peste 35 de ani în urmă, când am pășit pentru prima dată în redacția „Forumului studențesc” din Timișoara, m-a frapat un tânăr blond care dădea dovadă de un entuziasm cu totul special. Era studentul la Agronomie de atunci Adrian Ioanăș, fotoreporter, un om dedicat până la identificare cu tot ceea ce făcea, fie că era vorba de fotografii de presă, fie de strategii de a ne face cât mai cunoscuți în meiul studențesc și mai ales în afara lui. În familia forumistă, Adrian Ioanăș a fost întotdeauna un reper cu totul special. Anii au trecut și ne-am revăzut în Aradul lui drag care devenise și Aradul meu. Și am făcut chiar mai mult de atât: împreună cu un grup restrâns de tineri entuziaști, am avut curajul să propunem presei locale un nume, „Știrea”, care s-a dezvoltat ca o provocare pentru masa-media arădană a începutului de democrație.
Fiecare și-a urmat apoi calea, Adrian Ioanăș dezvoltând o pasiune căreia i s-a dedicat din ce în ce mai puternic, aceea de editor. Anii petrecuți prin tipografiile din Timișoara, București sau Arad l-au condus spre propria sa Tiparniță. De la distanță i-am admirat entuziasmul neobosit după atâtea decenii dar și aparițiile editoriale de care și-a legat în mod unic și irepetabil numele. Proiecte editoriale au prins viață pentru că Adrian Ioanăș a înțeles că fiecare autor merită șansa la apariții tipografice de ținută.
Adrian Ioanăș și-a trăit viața frumoasă și a lăsat în urmă amintirea unui om dedicat, entuziast, profesionist în tot ceea ce a făcut și nu în ultimul rând, a unui minunat și dedicat prieten. A atins borne importante, a avut curajul de a străbate, pas cu pas, celebrul Camino, a editat multe cărți, ziare și și-a adus contribuția la păstrarea moștenirii culturale a Aradului.
Acum, prea repede și poate prea nedrept, entuziastul prin definiție Adrian Ioanăș a fost chemat să pună bazele unei Tiparnițe în cer. Voi, îngeri, prea v-ați grăbit… Îl mai meritam printre noi.
Fie-i amintirea binecuvântată!

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × four =