[VIDEO] Panică în Cartierul Verde: pompierii au luptat toată noaptea cu focul

Cartierul Verde situat la ieșirea din Arad spre Oradea pare a fi blestemat. Un nou incendiu a avut loc în cursul acestei nopți.  Imediat după miezul nopții, în jurul orei 00:40, s-a anunțat prin 112, un incendiu la case particulare din Cartierul Verde, produs în urma exploziei unei butelii exterioare de gaz.

„La incendiu s-au deplasat de la Detașamentul Arad un echipaj SMURD, un echipaj SMURD de a Vladimirescu, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare mică, o autospecială cu scară S42, o autospecială de căutare salvare, o autospecială de primă intervenție și comandă cu doi ofițeri și 20 de subofițeri, iar de la Detașamentul Ineu s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă cu patru subofițeri, pompierii militari fiind sprijiniți de către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Livada cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și 20 voluntari”, a declarat căpitan Călin Domșa, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la una dintre locuințe. „Având în vedere faptul că locuințele au acoperiș comun, incendiul s-a extins și la acoperișul locuințelor vecine. În urma exploziei a rezultat o victimă, un bărbat de 50 de ani, care a suferit arsuri la nivelul feței și a membrelor superioare, acesta fiind transportat de echipajul SMURD la Unitatea Primire Urgențe Arad”, a declarat căpitan Călin Domșa, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

Incendiul a fost lichidat la ora 05:20. Au ars patru apartamente, au fost afectate alte două apartamente  și a ars  350-400 mp de acoperiș. Pompierii au rămas în Cartierul Verde cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

fifteen − 12 =