Record național în județul Arad: o oaie a fătat șase miei

Record național în județul Arad, unde o oaie a adus pe lume nu mai puțin de șase miei. Până și pentru crescătorii acestei rase a fost o surpriză. Mioarele din rasa Romanov, căci despre ele este vorba, fată în medie, doi miei. Așa că pentru proprietarul oilor este o mare mândrie iar sătenii au mers să vadă minunea.
Nea Ion, cioban spune cum a fătat oaia sa Romanov. Vecinul, la rândul său crescător de oi din aceeași rasă venit să dea o mână de ajutor. Oaia a început fătarea, iar cei doi, numărătoarea mieilor. Surpriza a fost maximă când au constatat că oaia a fătat șase miei. Ciobanii au realizat imediat că mioara Romanov nu va avea lapte pentru toți șase mieii și i-au hrănit cu lapte de vacă în biberon.
În județul Arad, fermierii au început să renunțe la rasele tradiționale de oi, în favoarea celor mult mai productive. Așa au apărut pe pășunile din Arad oile Romanov. Specialiștii spun că Rasa Romanov este considerată una dintre cele mai apreciate rase de oi de carne din lume, iar blănurile cele mai valoroase şi frumoase se obţin de la mieii sacrificaţi la vârsta de 4-8 luni. Originară din Rusia, oaia Romanov poate produce cel puțin doi miei la o singură fătare, iar recordul înregistrat a fost de nouă miei produși și este unică în regnul animal, pentru că se pot înmulți în orice luna a anului. Carnea este fragedă, fără miros specific, are gust de vânat și este preferată de cei mai buni bucătari din lume.
Fermierii arădeni spun că oile Romanov sunt scumpe, dar investiția merită toți banii. Rasa este rezistentă și aparent nu au avut probleme cu ea. Mieii cresc foarte repede și prețul unui berbecuț trece de 200 de euro. Dacă berbecuții din alte rase se vând mai greu, cei din rasa Romanov sunt favoriți pentru export. O oaie din această rasă costă între 500 și 1000 de euro, iar un berbec pentru montă, 500 de euro.
În România sunt aproximativ 4.000 de ori Romanov.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

fourteen − fourteen =