Alexandra Ungureanu a acceptat provocarea de a se alătura competiţiei „Bravo, ai stil! Celebrities”

Din 19 februarie, Alexandra Ungureanu este noua concurentă „Bravo, ai stil! Celebrities”, una dintre cele mai urmărite emisiuni de fashion. Pasionată de modă și cu dorința de a experimenta, mai ales dacă este vorba despre stilul ei personal, Alexandra Ungureanu nu a stat pe „Gânduri” și a acceptat să intre în competiție.
„Mi se pare o provocare foarte mare pentru că, în afară de ceea ce abordez eu, în mod normal, trebuie să vin și cu lucruri noi. Îmi place să surprind și, cu siguranță, aceasta va fi abordarea mea în emisiune. Sunt foarte încântată să funcționez într-un colectiv atât de numeros de fete, lucru care nu mi s-a mai întâmplat vreodată. Sper să fac față tensiunii, emoțiilor. Este un concurs, fiecare își joacă cum știe mai bine cartea și cred că fiecare dintre noi dorește să câștige. Nu este o situație care să îmi fie foarte confortabilă, pentru că toată carieră mea m-am ferit de genul acesta de împrejurări tensionate, dar din moment ce ele există, eu îmi voi spune sincer punctul de vedere. E o provocare majoră pentru mine, deși am ocazia să jonglez cu preocupări pe care le am de-o viață, moda, muzica, entertainment-ul, dar totul într-o lumină nouă și efervescentă! Sper să mă urmăriți și să mă votați”, a declarat Alexandra Ungureanu.
Astfel, artista o să se alăture colegelor sale de platou de la „Bravo, ai stil! Celebrities”: Andreea Tonciu, Deea Codrea, Oana Radu, Bianca Rus, Theo Rose, Calina Dumitrecu, Raluca Tănase și Bianca Giurcanu.
Alexandra Ungureanu a început anul cu „Gânduri”, un puzzle de stări în care te cufunzi de la primele acorduri, un mix de nostalgie, mister și senzualitate.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 9 =