Designerul Primei Doamne deschide un centru educativ la Arad

Astăzi, chiar de ziua ei de naștere, Eli Lăslean lansează proiectul Elli`s cool.
Eli Lăslean este o economistă care a îndrăznit să viseze, să-și transpună visul în realitate și să facă antreprenoriat în zona de fashion. Brandul Ellis, creat de ea în anul 1991 a ajuns cunoscut în întreaga țară, iar creațiile Ellis sunt purtate de prima doamnă a României, „De la mama mea am învățat să mânuiesc acul și ața, foarfecele… am învățat să cos, să tricotez, să croșetez, să creez frumuseți. Din mânuțele mele s-au născut mici opere de artă, de care îmi amintesc cu drag. În școală am învățat să cos la mașină și am descoperit satisfacția de a fi harnică, în orele de atelier. Apoi, am căutat tipare în revista Burda și am început să-mi fac primele haine. De la prima rochiță croită pe podeaua camerei mele și până la rochiile primei doamne, aplaudate de Brigitte Macron, a fost cale lungă. Despre acest drum și cum se poate ajunge la succes îmi propun să le povestesc copiilor, tinerilor să-i inspir pe cei care își doresc succes autentic în viață și carieră”, a declarat Eli Lăslean.
Creatoarea de modă a decis să inițieze Elli`s cool după ce Klaus Iohannis, președintele României a lansat proiectul „România educată”. Acesta vine în completarea cunoștințelor pe care copiii le primesc în școală. Pentru implementarea lui vor fi încheiate parteneriate cu Facultatea de design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cu Colegiul Național „Moise Nicoară”, dar și cu alte licee din Arad.
„Elli`s cool este proiectul meu de suflet pe care l-am gândit și l-am testat în ultimii ani. Tinerii acestei țări sunt minunați, am mare încredere în ei. Trebuie doar să le oferim șansa de a descoperi ceea ce le place, ce îi fascinează, care este talentul lor. Asta își propune acest proiect, să-i inspire pe tineri să își descopere vocația, iar prin activitățile lucrative să își manifeste creativitatea”, a declarat Eli Lăslean.
Practic, în cadrul proiectului Elli`s cool, tinerii vor fi inițiați în desen și picture, design vestimentar, modelling, cusut manual, tricotat, educație financiară, stil personal.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 × two =