Ramona Lile: „Universitatea Óbuda, un partener de încredere al UAV”

Rectorul Universității Óbuda din Budapesta, prof.univ.dr. Levente Kovács a fost prezent la Arad, la Universitatea „Aurel Vlaicu”, unde a avut o serie de întâlniri cu conducerea universității arădene precum și cu profesorii de la Facultatea de Inginerie din cadrul UAV. „Colaborăm cu Universitatea Óbuda de peste 10 ani și ne bucurăm că acest parteneriat durabil se dezvoltă de la an la an. Prezența rectorului universității, prof. univ. dr. Levente Kovács, la universitatea noastră vine în contextul lărgirii acestei colaborări spre noi direcții de cercetare, derularea unor proiecte comune cu universitatea din Budapesta”, a declarat rectorul UAV, prof. univ. dr. Ramona Lile.
Universitatea maghiară are o strânsă colaborare cu Facultatea de Inginerie arădeană cu care au fost derulate deja proiecte de cercetare comune. „Ne bucură și ne onorează continuarea acestei colaborări cu un partener de încredere cu care am obținut deja rezultate notabile în domeniul cercetării. Sperăm că și în acest an să putem demara noi proiecte în domeniul Automaticii în care să implicăm deopotrivă profesori și studenți din cele două universități”, a declarat prof. univ. dr. Valentina Bălaș.
Universitatea din Ungaria, cu profil tehnic, are șase facultăți, un centru de educație și trei școli doctorale.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici