Mihai Fifor arată ce măsuri trebuie adoptate pentru salvarea de locuri de muncă și susținerea sectoarelor economice afectate de criza provocată de coronavirus

mihai fiforÎn aceste momente dificile pentru țară, este nevoie de măsuri urgente pentru susținerea sectoarelor afectate și pentru salvarea locurilor de muncă. Pe fondul crizei generale, cauzată de coronavirus, parlamentarii PSD au depus, astăzi, la Parlament un proiect de lege care prevede ca statul să acopere 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat de salariați în cazul suspendării temporare sau reducerii activității ca urmare a decretării stării de urgență, afirmă senatorul social-democrat Mihai Fifor. „Conform proiectului de lege propus de PSD, salariații trimiși în șomaj tehnic vor primi 75% din salariul de bază sub forma unei indemnizații, neimpozabile, plătită din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe toată durata menținerii stării de urgență. Persoanele care vor primi indemnizația de 75% din salariul de bază vor fi scutite, pe o perioadă de 3 luni, de plata contribuțiilor de asigurări sociale datorate potrivit legii. Perioada în care angajații se vor afla în șomaj tehnic, din cauza instituirii măsurilor pentru combaterea epidemiei de coronavirus, va fi luată în calcul la stabilirea vechimii în muncă. E frustrant pentru noi toți și total neproductiv faptul că deși am tot înaintat Guvernului propuneri concrete pentru susținerea economiei naționale, nu am primit până în prezent niciun răspuns și nu am văzut nicio măsură adoptată. La Arad, vom merge un pas înainte și în prima ședință a Consiliului Local vom înainta un proiect de hotărâre, prin care PSD Arad va cere explicit scutirea de la taxe și impozite, pe o perioadă de trei luni, pentru agenții economici afectați de măsurile coercitive impuse. Este normal ca toți micii întreprinzători, care au fost obligați, din cauza pericolului pandemic coronavirus, să închidă temporar terasele, cafenelele sau afacerile din domeniul alimentației publice, să fie susținuți prin măsuri locale active”, a declarat președintele PSD Arad, senatorul Mihai Fifor.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

fifteen − six =