Decizie salutară pe fondul pandemiei: Călin Bibarț redirecționează banii destinați evenimentelor culturale către dotări ale sistemului sanitar

Foto: Arhiva

Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad a suspendat toate evenimentele programate în perioada următoare. Decizia a fost luată prin dispoziția primarului interimar al municipiului Arad după publicarea în Monitorul Oficial a Decretului privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Primarul interimar Călin Bibarț a dispus ca banii economisiți ca urmare a acestei decizii să fie folosiți pentru asigurarea necesarului de materiale de protecție și echipamente medicale, astfel încât misiunea celor din linia întâi să fie una cât se poate de sigură și eficientă. „Considerăm că acum sănătatea arădenilor este de maximă prioritate! Este și motivul pentru care am dispus sistarea pentru o perioadă a tuturor cheltuielilor aferente activităților culturale, sportive sau de tineret. Fondurile economisite le direcționăm spre necesitățile stringente ale sistemului de sănătate arădean. În funcție de evoluția lucrurilor vom reface aceste alocări”, a explicat edilul interimar Călin Bibarț.
Prin această decizie, primarul interimar a închis practic „pușculița” banilor publici care de ani de zile mergeau către clientela politică a liberalilor arădeni prin intermediul finanțărilor de acțiuni prin Centrul Municipal de Cultură Arad. Așteptăm o reacție similară și din partea Centrului Cultural Județean Arad, altă instituție care a finanțat din greu în ultimii ani entități apropiate de conducerea PNL Arad.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × 4 =