VEZI AICI ce norme de siguranță trebuie să respecte taximetriștii arădeni, dar și alte măsuri care au intrat în vigoare în Arad

În ultimele ședințe ale Grupului de suport tehnic privind gestionarea bolilor înalt contagioase la nivelul județului Arad au fost luate mai multe măsuri, cu scopul prevenirii răspândirii infecției cu noul coronavirus. S-a decis suspendarea activității școlilor de șoferi din Județul Arad, cursuri teoretice și practice, până la data reluării activității de examinare a candidaților de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Arad;
Mai multe măsuri dispuse vizează desfășurarea activității de taximetrie în Arad. Persoanele care desfășoară activități în regim de taxi pe raza Județului Arad vor lua măsuri astfel încât să realizeze dezinfecția autoturismelor de cel puțin două ori pe zi, obligatoriu înainte de intrarea în tură, printr-o societate specializată care să ateste efectuarea operațiunii printr-un document care va fi afișat la vedere în habitaclul autoturismului. Cei care desfășoară activități în regim de taxi pe raza Județului Arad vor prelua un număr maxim de două persoane pe cursă, acestea fiind obligatoriu îndrumate să ocupe locurile din spate ale autoturismului. Se interzice persoanelor care desfășoară activități în regim de taxi pe raza Județului Arad să preia persoane, respectiv să onoreze comenzi din zona de frontieră, inclusiv din punctele de trecere a frontierei de stat.
Operatorii de transport care asigură curse în regim convenție pentru persoanele juridice din zonele industriale de pe teritoriul județului Arad, vor lua măsuri astfel încât să fie respectate, la fiecare cursă, toate prevederile actelor normative în vigoare, inclusiv distanța minimă dintre pasageri, necesară pentru evitarea răspândirii noului tip de coronavirus.
Se suspendă activitatea în toate spațiile de pe teritoriul Județului Arad în care se practică următoarele activități: jocuri de noroc sau recreere, locuri de joacă pentru copii, pariuri sportive, pe toată durata instituirii Stării de urgență pe teritoriul României, cu posibilitatea prelungirii în funcție de evoluția situației la nivel național și local.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × 1 =