Liviu Teodorescu lansează single-ul „Mi-ai pus ceva în pahar”

Foto: Arhiva

Liviu Teodorescu lansează single-ul „Mi-ai pus ceva în pahar”, o poveste cu multe învățăminte despre o iubire care te face să nu mai fii stăpân pe propriile decizii. Videoclipul este regizat de Kobzzon și a fost filmat la începutul anului în Republica Moldova. Scenariul videoclipului este caracterizat de mai multe tipuri de comic, de la comicul de situației și până la cel de caracter, iar Liviu interpretează un rol savuros, încărcat de o serie de reacții morale. Piesa este compusă de Liviu Teodorescu și Ionuț Vasilache și te poate face să dansezi instant, în casă, în această perioadă, iar ulterior să o iei cu tine la toate petrecerile.
„Într-o perioadă în care lucrurile sunt serioase, piesa asta vine mănușă, pentru că ne amintește să ne păstrăm bucuria și zâmbetul pe buze. Am avut mare noroc că am filmat clipul la Chișinău, alături de Kobzzon, înainte ca toată nebunia din jur să ia amploare. Sper să vă bucure și să vă aducă zâmbetul pe buze atât piesa, cât și clipul. Sunt mega entuziasmat și sper să ajungă până la voi”, a declarat Liviu Teodorescu.

În această perioadă, toate activitățile s-au mutat online. Asta se întâmplă și în cazul lui Liviu Teodorescu, care a început o mini-serie pe Instagram, unde, în fiecare luni și joi, de la ora 19:00, intră live #DinVarfulPatului.
Liviu Teodorescu este, cu siguranţă, una dintre cele mai bune voci masculine din România, piesele sale au milioane de vizualizări pe YouTube, iar contul lui de Instagram și canalul propriu de YouTube numără peste 650 de mii de urmăritori fiecare. Artist și compozitor, Liviu Teodorescu s-a lansat în industria muzicală odată cu apariţia în cadrul emisiunii concurs „Vocea României”. De atunci a lansat numeroase hit-uri și are propriul studio de producție muzicală, LiTE Music. „Fanele”, „Ești Piesă”, “Obsesie”, „Lista de Păcate” sau „Ascultă” sunt doar câteva dintre piesele care au strâns milioane de vizualizări pe YouTube.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

twenty − fifteen =