Samuel Caba: Să ne rugăm pentru cadrele medicale care slujesc în linia întâi!

Samuel Caba, președinte al Asociației pentru Reformă Civică și Democrație a lansat un apel la rugăciune pentru cadrele medicale.
„Respect deosebit pentru toate eroinele și eroii noștri, cadre medicale care luptă și slujesc în linia întâi! Vă îndemn să ne rugăm cu toții pentru ei ca să fie protejați supranatural de Dumnezeu și la fel și familiile lor, în Numele puternic al Domnului Isus! Știu că nu le este ușor și mai ales și să stea mare parte din ei departe de familie sau să se autoizoleze ei sau familia, dar cred că Dumnezeu vede fiecare sacrificiu al lor și El îi va răsplăti într-un mod extraordinar”, a declarat Samuel Caba. Președintele Asociației pentru Reformă Civică și Democrație vine cu o propunere pentru arădeni. „Ce putem face noi? Să ne rugăm pentru ei, să îi încurajăm de câte ori avem ocazia cu mesaje speciale de încurajare și să îi respectăm. Cunosc vreo 50-60 de cadre medicale, încep să le scriu mesaje de încurajare, lucru pe care poți să-l faci și tu dar nu prea des, să fie stresant. Încă odată: Dragi medici, asistente, cadre medicale, aveți tot respectul nostru! Să știți că noi de-acasă vă prețuim și ne rugăm pentru voi”, a declarat Samuel Caba, președinte al Asociației pentru Reformă Civică și Democrație.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

fifteen − 7 =