Deputatul Pistru: PMP lansează platforma www.solutiata.ro

PMP lansează platforma www.solutiata.ro în care cetăţenii pot să transmită soluțiile și recomandările lor, iar cele mai bune urmând să fie transpuse în proiecte de lege în Parlament.
„PMP vine cu o invitaţie către români. Ne dorim ca dumneavoastră să veniţi cu soluţii pe care decidenţii politici să le aplice astfel încât să trecem mai ușor prin această criză care după cum vedem continuă și este generată de această pandemie a COVID-19. Mai multe domenii de activitate ale statului sunt paralizate, aproximativ o treime din economie a fost afectată și în momentul de faţă foarte mulți români sunt bulversaţi de faptul că nu ştiu ce se va întâmpla mâine, peste o săptămână sau în următoarele lunii din acest an. De aceia PMP va prelua cele mai bune recomandări pe care le vor transmite românii şi vom încerca să le transformam în iniţiative legislative”, a declarat Eusebiu Pistru. Deputatul PMP spune că partidul are propuneri concrete în mai multe domenii de activitate.
„PMP mai are o serie de propuneri cum ar fi: un pact naţional pe sănătate, adoptarea în Parlament a proiectului privind înfiinţarea celor 8 spitale regionale, alocarea a 0,5% din PIB pentru cercetare medicală, investiţii în irigaţii și extinderea reţelei de gaze către populaţie”, a explicat deputatul PMP Arad Eusebiu Pistru.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

seventeen − 13 =