VEZI AICI ce reguli trebuie respectate în școli în această perioadă

Foto: Arhiva

Ministerul Educației și Cercetării (nr.4.220/8.05.2020) și Ministerul Sănătății (nr. 769/8.05.2020) au aprobat, în conformitate cu prevederile ordinului comun, o serie de măsuri pentru desfășurarea activităților de către persoanele care au acces în unitățile de învățământ, în condiții de siguranță, în contextul prevenirii și combaterii îmbolnăvirilor cu SARS CoV 2.
Inspectoratele școlare județene, direcțiile județene de sănătate publică au responsabilități specifice, în raport cu profilul propriu, în vederea desfășurării în condiții de siguranță a sesiunilor de pregătire a examenelor naționale organizate pentru elevii claselor a VIII-a și a XII/XIII-a (2 – 12 iunie 2020), precum și în timpul desfășurării examenelor naționale. „În vederea asigurării unor condiții sigure pentru elevi și personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic, ISJ Arad va avea o strânsă colaborare și comunicare cu unitățile administrativ teritoriale și cu direcția județeană de sănătate publică Arad. Astfel, pentru început, Inspectoratul Școlar Județean Arad trimite tuturor unităților administrativ teritoriale și Direcției Județene de Sănătate Publică Arad lista cu elevii și personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic care vor avea acces în școli cu ocazia activităților de pregătire a examenelor organizate pentru elevii claselor a VIII-a și a XII/XIII-a (2 – 12 iunie 2020), precum și în timpul desfășurării examenelor naționale. Aceste date au fost trimise folosind baza de date a ISJ Arad și nu printr-o solicitare adresată unităților de învățământ cum greșit se vehiculează în spațiul public”, a precizat profesor Marius Gondor, inspectorul școlar general al ISJ Arad.
În sensul celor stabilite de acest ordin, consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar vor elabora și vor aproba, în termen de 5 zile de la publicarea ordinului în Monitorul Oficial (nr. 381/12.05.2020), o procedură proprie, în cadrul căreia vor fi stabilite modalitățile de desfășurare a activităților de pregătire a sesiunilor de examen, propriul circuit de intrare și de ieșire a elevilor, a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și modul în care se va realiza igienizarea/dezinfecția unității de învățământ.
„Am avut azi o întâlnire de lucru online cu toți directorii unităților de învățământ preuniversitar din județul Arad, unde am dezbătut prevederile ordinului comun emis de Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății. Cu această ocazie am subliniat importanța unei organizări exemplare pentru a desfășura în condiții de siguranță, pentru elevi și personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, atât examenele naționale cât activitățile de pregătire ale acestora. Suntem convinși că și de data aceasta autoritățile locale vor fi alături de învățământul arădean. ISJ Arad va distribui 289.000 de măști, primite de la guvernul Romăniei, către școli pentru elevi și pentru personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic”, a declarat profesor Marius Gondor, inspector școlar general al ISJ Arad.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × two =