Noaptea minții: Cionca se bucură că suntem pe trei pe țară la vindecați, după ce am fost pe trei la infectați

Pentru președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, faptul că Aradul a ajuns pe locurile 3-4 pe țară la total persoane infectate cu COVID-19 reprezintă motiv de laudă. Pentru că, dacă tot s-a trecut, în statistica sa, de 700 bolnavi (696 în cea a GCS), trebuie să ne bucurăm (și chiar ne bucurăm) că 592 dintre aceștia s-au vindecat. Ne-am fi bucurat și mai mult dacă nu am fi avut de făcut față debandadei de la începutul crizei, care a provocat sute de infectări și care a adus Aradul în fruntea topurilor naționale. Și nu ne bucură deloc faptul că dintre sutele de infectați trebuie să contabilizăm și 75 decese puse pe seama coronavirusului la Arad, cifră aflată de asemenea într-un nedorit top național. CJA continuă cu investițiile în sistemul sanitar arădean, începute târziu dar derulate sistematic. Ceea ce din nou este bine și vine în concordanță cu obligațiile instituției și conducerii sale, ca și for care gestionează cea mai mare unitate spitalicească a județului, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Mai ales că acest efort este dublat de donații generoase, în valoare de 2,5 milioane lei, după cum a precizat managerul interimar al Spitalului Județean Arad, Florina Ionescu.
Dar să cităm din bucuriile lui Iustin Cionca. „Conform raportării Direcției de Sănătate Publică, alaltăieri, în județul Arad, nu a fost diagnosticat pozitiv niciun arădean! Numărul celor spitalizați a ajuns, astăzi, la 25. Asta înseamnă că avem 3,8% cazuri active din totalul îmbolnăvirilor, la nivelul județului Arad. În ce privește testările, urmează să ajungem, în aceste zile, la 10.000 de teste realizate în județul Arad. Testăm cu trei aparate, unul la Direcția de Sănătate Publică și două la Spitalul Județean. Statistic, 7% dintre arădenii testați au fost depistați cu Coronavirus. O veste foarte bună este că rata vindecării în județul Arad este 84,04%, iar la nivel național 58%. În total, 702 arădeni au fost infectați cu Coronavirus, dintre aceștia 592 s-au vindecat în sistemul medical arădean, iar 10 la Spitalul „Victor Babeș” de la Timișoara. Pe cei 10 nu i-am pus la socoteală în statistica referitoare la rata vindecărilor în Arad. Suntem pe locul 3, la nivel național, în clasamentul vindecărilor. Ultimul deces survenit la Arad a fost în data de 9 mai, o pacientă în vârstă de 99 de ani. Numărul total al decedaților în județul Arad este 75. Rata deceselor la nivelul județului Arad este de 10%”, a declarat președintele CJA. „Se știe, mi-am asumat să fiu în prima linie, chiar dacă asta a însemnat că am cumulat și toate nemulțumirile. Dar locul meu era acolo și este acolo în continuare, în prima linie, să mișcăm lucrurile, să le facem să funcționeze așa cum trebuie!”, a mai spus Iustin Cionca, asta pentru ca să nu existe nici un dubiu despre cine se face răspunzător despre întreaga evoluție a situației de la Arad, cu bune, acum dar și cu mai puțin bune, în primele săptămâni ale crizei coronavirusului.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

eleven − 5 =