BIA lansează „Tunai”

După piesa „Je veux”, BIA lansează „Tunai”, un single în care cântă despre iubirea adolescentină ce îi bate la ușă. „Tunai” este a patra piesă din cariera artistei în vârstă de aproape 16 ani și dezvăluie povestea unui cuplu ce întâlnește pentru prima oară dragostea, dar și dezamăgirea. Prin versurile single-ului, BIA subliniază cea mai mare deziluzie, atunci când cel iubit alege să plece si să nu privească înapoi.
„Piesa «Tunai» vine după un an de așteptări. În tot acest timp am căutat acea piesă care să aibă acel quelque chose și iată că am găsit-o în studiourile băieților de la HaHaHa Production. Vlad Popescu m-a sunat într-o zi și mi-a spus: «Am piesa ta». Nu pot spune că această melodie este despre o poveste de dragoste trăită de mine, însă vorbind cu alte fete cred că multe dintre ele se vor regăsi în ea. Îmi place foarte mult și sunt foarte entuziasmată să aflu părerea voastră. Sper să vă placă și vouă și sper să ajungă acolo unde trebuie”, povestește BIA.
Scrisă de către Alexandru Stancu și Teodora Sava și compusă de către Vlad Popescu, Roland Kiss, Teodora Sava, Alexandru Stancu și Vizi Imre, piesa „Tunai” este pansamentul celor care au rămas cu inima frântă. În regia lui Alex Ceaușu, videoclipul îmbină perfect în imagini amalgamul de sentimente și trăiri, exact ca într-un roller coaster plin de iubire și dezamăgire.
BIA (Bianca Stoian) a lansat primul single din carieră, „K.O.” în 2018. A urmat „Pentru tine” și „Je veux”, piesă pentru care artista a lucrat cu Monoir, producătorul din spatele unor hituri internaționale precum „The Violin Song” sau „Lost in Istanbul”.
BIA s-a născut în Italia, la Anzio, iar când avea aproape un an, aceasta s-a mutat împreună cu familia ei în România. Iubește muzica, în special pop-ul și profită de orice șansă să cânte pe scenă. Primul studio în care BIA a intrat este cel al lui What’s UP, artist alături de care a cântat la banchetul ei la sfârșitul clasei a patra. Ea a mai ajuns în studio la Speak și apoi în studiourile HaHaHa Production, unde a colaborat cu Șerban Cazan.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 − 5 =