Șase indieni și egipteni care vroiau să treacă ilegal în Ungaria au fost prinși la Turnu

Foto: Arhiva

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu au depistat şase cetățeni din Egipt și India care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Grupul de cetăţeni indieni a fost sprijinit în acţiunea ilegală de un cetăţean român, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.În data de 30.06.2020, în jurul orei 02:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu au depistat, la aproximativ 200 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, trei bărbați care se îndreptau pe jos spre teritoriul Ungariei şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Cei trei cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, unde polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Egipt, cu vârste cuprinse între 22 şi 35 de ani.
O jumătate de oră mai târziu, poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiaşi sector au observat, la aproximativ 50 de metri de sediul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu, un autoturism înmatriculat în România care se deplasa pe câmp, spre linia de frontieră. Autoturismul era condus de un cetăţean român în vârstă de 23 de ani, iar în interiorul mijlocului de transport se aflau ca pasageri trei bărbați. Întrucât existau suspiciuni cu privire la prezenţa acestora în zona de frontieră, au fost transportaţi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că bărbații sunt cetăţeni din India, cu vârste cuprinse între 26 şi 40 de ani. Şoferul autoturismului a declarat că, în schimbul unei sume de bani, trebuia să-i transporte pe cei trei din Timişoara până în apropierea punctului de frontieră. Cetăţenii străini intenţionau să ajungă în Marea Britanie.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii indieni şi egipteni, respectiv trafic de migranţi pentru şoferul român al autoturismului, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Comentarii

comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

two × one =